Din memoriile de o frumuseţe fără egal publicate de Annie Bentoiu aflăm, întâi, cum se trăia în România de altădată. Autoarea ne plimbă pe străzile Bucureştiului, ne arată şlepurile de pe Dunăre, ne duce la munte, ne introduce în mediul studenţesc, ne creează prilejul de a înţelege cum iubeau tinerii pe atunci (protagoniştii exemplificării fiind ea însăşi şi viitorul ei soţ, compozitorul Pascal Bentoiu).
Înainte de instaurarea comunismului, în România se trăia cu adevărat. Era viaţă, nu o caricatură de viaţă, aşa cum ne-a fost nouă dat să trăim. Iată, ca la lumina unui blitz, cum arăta insignifianta Olteniţa: " Pe străzile mărginite toate cu arbori se înşirau pe atunci case scunde şi cu ziduri trainice, cu grădini înecate de vegetaţie şi brăzdate de straturi ordonate de flori; crengile merilor şi caişilor înaintau de multe ori peste gard în stradă şi trecătorul, uneori nevoit să se aplece, le putea culege fructele coapte ca în paradis […]".
Urmează, inevitabil, evocarea anilor de după instaurarea comunismului. Enumerarea cărţilor interzise, a bisericilor dărâmate, a oamenilor nevinovaţi întemniţaţi etc. nu poate lipsi, bineînţeles, dintr-un dosar al dezastrului pe care l-a produs regimul comunist în România.
Există însă şi pierderi poate mai mari, dar imposibil de evidenţiat cu ajutorul documentelor de arhivă şi al statisticilor, aşa cum este pierderea unui FARMEC AL VIEŢII, greu de înţeles de omul de azi. Memorialista reconstituie, cu un remarcabil talent literar, acea bucurie calmă de a trăi, care are o valoare morală imensă, dar insesizabilă (ca bun distrus) în plan juridic.
P.S. Cărţile îmi pot fi trimise pe adresa: Alex. Ştefănescu, Bucureşti, OP 22, CP 22 (sub formă de scrisoare simplă). Sau, în format electronic, pe adresa de e-mail: [email protected]