Circul Globus A DAT LOVITURA. Un rinocer şi o girafă fac SPECTACOL PE SCENĂ. Biletele sunt deja EPUIZATE

Circul Globus A DAT LOVITURA. Un rinocer şi o girafă fac SPECTACOL PE SCENĂ. Biletele sunt deja EPUIZATE

Aleea Circului din Capitală. Una dintre cele mai cunoscute zone atât de părinţi cât şi de copii. Şir lung de oameni se îndreaptă către clădirea imensă din inima parcului cu acelaşi nume. Se aude că au adus vedete noi.

Uşile s-au deschis, iar îmbulzeala este ca la ea acasă. Primul gong s-a auzit, părinţii intră în trepidaţii, nu îşi găsesc copiii. La un metru de ei, prichindeii flutură bani la magazinul cu sucuri şi dulciuri. Nimeni nu intră fără floricele. Cică aşa se poartă. Al doilea gong îi anunţă pe spectatori că e momentul să intre în sală. Toată lumea e pregătită. O muzicuţă, un fluier, un clovn, o zebră, două zebre, un cal, un elefant, micuţii râd cu gura pân’ la urechi. Aşa se pot descrie cele trei ore, cât durează spectacolul „Arca lui Noe” de la Circ & Variete Globus. 

Ambianţa şi căldura ce emană de sub “pălăria” imensă a circului din Capitală îşi au originea în însăşi natura acestei clădiri în care, de la bunică şi până la cel mai mic dintre prunci, toţi sunt prezenţi pe scenă, aliniaţi pe scaune. Pe scenă îşi fac apariţia acrobaţii, băieţi musculoşi şi fete cu trupuri de invidiat, urmaţi ce clovni îmbrăcaţi în haine largi şi viu colorate. Ghiduşiile năstruşnice ale acestora fac Circul Globus să răsune din toate balamalele, iar ropotele de aplauze să se audă până la blocurile de vizavi. Dintr-o dată, liniştea se aşterne sub cupola imensei clădiri. Sala începe să vibreze, spectatorii sunt curioşi, dar şi puţin înspăimântaţi. Dintr-o dată, un mastodont de 2.000 de kg îşi face apariţia.

E Kunta, singurul rinocer alb rămas în “Lumea Circului”. Blând ca o o pisicuţă, însă, privirea pe care ţi-o aruncă te face să te uiţi pe unde poţi s-o rupi la fugă. Nu stă mult. Face două-trei ture, în amuzamentul oamenilor, se întoarce şi pleacă. Copiii aplaudă şi strigă să intre Marco. Cine o fi Marco?, se întreabă unii dintre părinţi. Şi uite-l! Elegant, mândru, dar cam înalt pentru vârsta lui. Are cinci ani şi măsoară 4,60 metri. Îi place să fie admirat şi e un devorator de frunze şi morcovi. Este mascul şi este girafă. Cinci minute au fost suficiente să fie, de departe, cel mai aplaudat animal exotic debarcat în ţara noastră tocmai din “Arca lui Noe”.

Oamenii din circ ne asigură că vom vedea aceleaşi animale, dar cu alte numere şi în Galele Circului Ediţia XIV care vor începe luna viitoare. În aplauzele spectatorilor, pe scena îşi fac apariţia toţi cei care au pus umărul în realizarea acestui minunat spectacol. Cortina se trage, iar copiii, cu zâmbetele pe buze, îşi iau părinţii de mână şi pornesc către case, cu gândul la rinocerul Kunta şi girafa Marco. Prieteni pe scenă.

Cei care vor trece pragul Circ & Variete Globus Bucureşti vor avea plăcuta surpriză să constate că sala s-a mărint ajungându-se la 1.850 de locuri. Preţul biletelor este cuprins între 25 şi 60 de le, iar spectacolele vor avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 15.00 şi duminică de la ora 11.00 şi de la ora 15.00.