Agricultură nu se poate face doar cu subvenţii

Agricultură nu se poate face doar cu subvenţii

Subvenţiile europene nu vor putea ajuta fermierii români decât pe termen scurt, soluţia pentru ca agricultura românească să fie competitivă pe plan European fiind investiţiile, consideră comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

„Este prea devreme pentru a discuta despre nivelul subvenţiilor de după 2013. Trebuie să vedem mai întâi ce facem cu banii. Mi se pare normal să renunţăm la referinţele istorice de alocare a subvenţiilor pe fermă şi să avem criterii mai transparente şi echitabile a plăţilor directe. Prin dezbaterea publică pe care am lansat-o vreau să văd criteriile şi obiectivele ce trebuie atinse prin subvenţii”, a spus Cioloş.

El a arătat că subvenţiile nu vor fi necesare pentru unele regiuni ale UE şi că în aceste ţări sunt importante şi proiectele care atrag fonduri europene destinate dezvoltării regionale.

„Trebuie spus că numai pe termen scurt subvenţiile îi vor putea ajuta o perioadă pe fermierii români să facă faţă decalajului de competitivitate. Nu este suficientă egalizarea subvenţiilor est-vest dacă nu se vine în paralel cu un program de investiţii pentru a se reduce costurile de producţie în ferme. Costurile de producţie mai ridicate vor fi compensate pe termen lung printr-o politică de investiţii”, a spus Cioloş.

El a precizat că PAC va crea cadrul general, va stabili instrumentele pe care fiecare stat să le folosească potrivit specificului naţional pentru a-şi dezvolta agricultura.

Cioloş aşteaptă opiniile românilor privind reformarea PAC

Comisarul European pentru Agricultură aşteaptă părerile românilor interesaţi de reformarea Politicii Agricole Comune (PAC). Pachetul legislativ privind reformarea PAC ar putea fi aprobat până la finele lui 2012.

Comisarul european Dacian Cioloş, aflat în prima sa vizită în România, a anunţat că a lansat o dezbatere publică pentru reformarea PAC şi aşteaptă până la finalul lunii iunie opiniile tuturor românilor interesaţi de agricultură.

„Până în iulie aşteptăm opinii venite din toată Uniunea de la agricultori, asociaţii profesionale, de la cei interesaţi de agricultură şi mediu pentru ca apoi părerile sintetizate să fie prezentate de Comisia Europeană în pregătirea Politicii Agricole Comune. Românii îşi pot spune părerea fără complexe. Este timpul ca să se înţeleagă că românii nu trebuie să se simtă complexaţi. Nu mai trebuie să vorbim în termeni de noi - în România şi ei – în UE. România trebuie să-şi asume calitatea de membru UE inclusiv prin participarea activă la discuţiile pentru reformarea PAC”, a spus Cioloş, notează capital.ro.

Dezbaterea publică prealabilă reformării PAC are ca scop stabilirea specificului fiecărui stat. Principalele obiective ale UE sunt aprovizionarea pieţelor cu produse agricole de calitate şi sigure din punct de vedere alimentar, dar şi asigurarea unor venituri minime agricultorilor.

”Pe lângă aceste obiective de bază mai sunt şi unele conexe la fel de importante, precum menţinerea diversităţii şi gestionarea raţională a resurselor naturale. Agricultura aduce un beneficiu tuturor, nu numai agricultorilor şi când vorbim despre reformare trebuie să avem şi părerea celor care beneficiază de produsele agricole, respectiv a consumatorilor”, a subliniat comisarul european.

Boc i-a cerut sprijin lui Cioloş pentru realocarea unor fonduri UE

Premierul Emil Boc i-a cerut, astăzi, lui Cioloş să sprijine guvernul pentru realocarea unor fonduri necheltuite în agricultură către proiecte de dezvoltare a infrastructurii rurale şi ca nivelul de prefinanţare pentru investiţii în agricultură să fie menţinut la 50% şi în acest an.

Oficialul UE a spus că solicitările vor fi analizate, dar ministerul de resort trebuie să justifice cu argumente aceste cerinţe.

„Tot ce ţine de noi şi în cadrul legal o să facem şi sper că va exista o mobilizare şi a sectorului bancar în România”, a spus comisarul european pe Agricultură.

El le-a mai transmis autorităţilor române să aloce mai multe fonduri pentru cercetarea agricolă. „Situaţia cercetării agricole e problemă mai veche. Ea nu se poate baza doar pe valorificarea terenurilor”, a spus Cioloş.

FISCALIZARE

Micii producători nu mai pot vinde în pieţe

Micii producătorii care deţin doar certificat de producător, fără a fi înregistraţi la Registrul Comerţului ca persoane fizice autorizate (PFA) sau alte forme de organizare, nu mai au voie, de duminică, să vândă produse în pieţe. Interdicţia a fost introdusă prin OUG 44/2008, însă termenul expiră pe 25 aprilie.

Pentru a obţine actele pentru autorizarea ca PFA, ţăranii trebuie să scoată din buzunar cel puţin 200 de lei. Odată înregistraţi, micii producători vor fi obligaţi în fiecare an să-şi declare veniturile şi să achite la stat un impozit de 16% din veniturile nete. Sindicaliştii din domeniu consideră că măsura va determina scumpirea alimentelor cu până la 15%. (Ciprian Mailat)

Ne puteți urmări și pe Google News