Ministerul Educaţiei a publicat astăzi salariile angajaţilor
- Adam Popescu
- 3 iunie 2010, 23:10
La două săptămâni de la recomandarea preşedintelui Traian Băsescu, Ministerul Educaţiei a publicat în această după-amiază salariile angajaţilor pe site-ul instituţiei.
Până acum, în topul veniturilor se află miniştrii Teodor Baconschi şi Gabriel Oprea. În ministere sunt însă şi angajaţi, de regulă secretari de stat sau directori, care câştigă şi triplu faţă de miniştri. De exemplu, un secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei câştigă 26.785 lei net, iar un altul 23.193 de lei net. Tot în Ministerul Economiei, un consilier personal are un salariu de 22.083 lei. Ministerul Educaţiei este ultima instituţie care a publicat veniturile salariaţilor. În tot acest timp, presa vuieşte pe tema unui contract obţinut de Melania Mandas Vergu, consiliera ministrului Daniel Funeriu. Firma consilierei ar fi primit un proiect de patru milioane de euro pentru a derula programe de formare profesională în şcolile din România, domeniul în care Vergu deţine o funcţie publică. Potrivit unui document obţinut de Realitatea TV Melania Mandas Vergu s-ar fi folosit de funcţia sa în derularea acestui proiect. Funeriu i-a dat un ultimatum consilierei sale să aleagă între funcţia publică şi afacerile personale, altfel va fi demisă, însă această nu a avut nicio reacţie publică. Vezi mai jos topul salariile nete ale miniştrilor:
- Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe - 8.092 lei
- Gabriel Oprea, ministrul Apărării naţionale - 5.393 lei
- Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - 5.380 lei
- Mihai Şeitan, ministrul Muncii - 5.361 lei
- Mihail Dumitru, ministul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - 5.361 lei
- Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional - 5.361 lei
- Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei - 5.361 lei
- László Borbély, ministrul Mediului - 5.361 lei
- Cseke Attila, ministrul Sănătăţii - 5.361 lei
- Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor - 5.361 lei
- Adriean Videanu, ministrul Economiei - 5.361 lei
- Radu Berceanu, ministrul Transporturilor . 5.361 lei
- Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului - 5.361 lei
- Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor - 5.361