Cine conduce "partidul străzii". Baronii de la sindicate

Cine conduce "partidul străzii". Baronii de la sindicate

"Evenimentul zilei" vă prezintă o radiografie a modului în care liderii de sindicat împletesc interesele politice cu cele de afaceri sub masca reprezentării oamenilor muncii.

Opoziţia vrea să dărâme guvernul cu o moţiune de cenzură. Şi cu 80.000 de oameni mobilizaţi în Piaţa Victoriei şi la Palatul Parlamentului.

Pe lângă cele două partide de opoziţie, PSD şi PNL, care acţionează în parlament, o nouă forţă politică prinde contur în România: "partidul sindicaliştilor". Nu este înregistrat la tribunal ca partid, dar se comportă ca o entitate politică. Forţa ei este mobilizarea oamenilor în stradă cu scopul de a pune presiune publică pe instituţii.

Cine conduce acest partid al opoziţiei din stradă? O mână de oameni, foarte vocali, dar eterni pe funcţii. Cu puţine victorii în revendicări salariale, dar cu multe reuşite financiare personale. Sunt veritabili "baroni" ai mişcării sindicale, care împletesc interesul politic cu cel de bussines. Acum sprijină o moţiunea de cenzură cu proteste de stradă. După alegeri apar în parlament ca deputaţi şi senatori. Sunt nenumărate cazuri. Matei Brătianu de la BNS este doar ultimul mare lider sindical ajuns demnitar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sindicaliştii de mogul

Când nu sprijină o moţiune, protestele, pichetările şi grevele lor ascund interese de business. Conexiunile dintre liderii marilor confederaţii sindicale şi diverşi oameni de afaceri precum Sorin Ovidiu Vîntu arată că sindicatele sunt un important pilon de afaceri. Manipulează proteste ale angajaţilor pentru a influenţa privatizări în favoarea unor investitori anume sau pentru a bloca anumite investiţii.

Vîntu i-a folosit pe sindicalişti în interes de afaceri, dar şi în scop politic.Prin mitingurile sindicatelor a încercat să-şi şubrezească adversarii politici. Liviu Luca, vicepreşedinte CNSLR-Frăţia, este doar cel mai cunoscut sindicalist-partener de afaceri cu SOV. Luca este considerat principalul rezervor de bani al mogulului.

Eternul Dumitru Costin

Dumitru Costin, preşedintele BNS, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi lideri sindicali, a intrat şi el în sfera de influenţă a lui SOV. Costin - alături de Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, Ion Popescu, preşedintele Meridian, Iacob Baciu, preşedintele CSDR, şi Achille Duţu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie - a fost membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea Media. Până în aprilie 2010. Au rămas în continuare în CA-ul unei alte firme controlate de SOV: SC Global Video Media.

În 2006, Dumitru Costin şi Liviu Luca au făcut lobby pentru numirea în Consiliul de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a doi apropiaţi ai lui SOV: Ion Andrei şi Vladimir Soare. Tot în 2006, Costin a intervenit pentru ca apropiaţii săi să fie menţinuţi în conducerea Aeroportului "Aurel Vlaicu". Iar în 2008 a sprijinit numirea lui Ştefan Mladin, liderul sindicatului de la Aeroportul "Aurel Vlaicu" (afiliat la BNS), în funcţia de director al instituţiei. Sunt doar câteva exemple de acţiuni sindicale.

Dumitru Costin mai figurează ca asociat la SC Interactive Commtech Development SRL, firmă care are obiect de activitate telecomunicaţiile. Este preşedin te al BNS din 1994.

Petcu şi reţeta succesului

Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, este un alt exemplu de sindicalist-businessman. Se ocupă nu doar de administrarea firmelor lui SOV. Administrează şi SC SIND România, SC Best Eastern Resort şi SC Sind Tour Trading SRL.

Petcu este asociat în nu mai puţin de patru firme în domeniul medical (RENAMED Medical Services, RENAMED Dialcare etc.). Soţia sa, Claudia Petcu, este secretar general al Federaţiei Sanitas, sindicat afiliat la CNSLR-Frăţia.

În 2009, Petcu a făcut lobby printre mai mulţi parlamentari pentru a se respinge OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical. Viorel Hrebenciuc, Eugen Nicolăescu, Valeriu Zgonea, Cristian Dumitrescu erau deputaţii pe sprijinul cărora se baza. Soţia lui Marius Petcu a candidat în 2008 pentru un loc de deputat PSD. Legăturile cu PSD erau însă mult mai strânse. Pe vremea lui Geoană, Marius Petcu avea calitatea de invitat permanent al şedinţelor conducerii PSD.

În campania prezidenţială din 2009, a sprijinit în urma unei înţelegeri cu ministrul PSD al sănătăţii, Ion Bazac, acţiuni de protest ale cadrelor medicale. Tot în 2009, a făcut demersuri pe lângă secretarul general al guvernului pentru modificarea unui proiect de ordonanţă ce reglementa utilizarea sediilor RA-APPS de către sindicate.

Un alt sindicalist influent este Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Meridian. A fost primul care şi-a declarat public solidaritatea cu Vîntu în momentul arestării. S-a arătat recunoscător pentru sprijinul financiar pe care SOV l-a acordat Confederaţiei. De "sponsorizări" ar fi beneficiat şi din partea societăţii Roşia Montană Gold Corporation. Interesele lui nu se află doar în zona mineritului, ci şi în exploatarea apelor minerale.

În 2007, a sprijinit organizaţia patronală APEMIN pentru deblocarea la Ministerul Finanţelor a proiectului legii apelor minerale. Precum Costin şi Petcu, Ion Popescu s-a ocupat de adminisvtrarea firmelor lui Vîntu.

AFACERI CU VÎNTU

Ion Rădoi, regele subteranelor de la metrou

Ion Rădoi, şeful sindicatului de la Metrorex, este un alt sindicalist intrat în sfera de influenţă a lui Sorin Ovidu Vîntu. Averea lui Rădoi este exemplu de împletire profitabilă a businessului cu politica şi cu mişcarea sindicală. Începând cu 2000 şi până în 2008 a fost, simultan, parlamentar PSD şi şef de sindicat.

Printr-o firmă a sindicaliştilor de la metrou a obţinut numeroase spaţii din staţiile de metrou pe care le subînchiriază către diverşi comercianţi. O altă afacere cu Metrorex este cea cu spaţiile publicitare. Gestionarea acestora a fost cedată tot către firma controlată de sin dicaliştii lui Rădoi, SINDOMET.

Cea mai bună afacere a făcut-o tot cu Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a ajutat să obţină contractul pentru televiziunea cu circuit închis Zoom. Este vorba de un contract pe 10 ani cu firma lui Vîntu, Monopoly Media, care a instalat în toate staţiile de metrou ecrane LCD pe care rulează spoturi publicitare.

Influenţa sa este imensă. Cei 3.000 de angajaţi pe care îi controlează pot bloca Capitala. Şi au făcut-o. În campania prezidenţială din 2009, Rădoi, în înţelegere cu Mircea Geoană, a provocat o grevă la metrou pentru a irita populaţia Bucureştiului împotriva lui Traian Băsescu.

INFLUENŢĂ. Ion Rădoi, un sindicalist care poate paraliza Capitala

VOCAL

Marica, sindicalistul-vedetă TV

Vasile Marica este preşedintele Alianţei Naţionale a Bugetarilor "SED LEX". Îi reprezintă pe angajaţii din Ministerul Finan ţelor, Ministerul Muncii şi pe cei din administraţia publică. Este unul dintre cei mai mediatizaţi sindicalişti. Este nelipsit în talk-show-urile TV, fiind prezent zilnic la emisiuni pentru a susţine cauza nerestructurării administraţiei publice.

Ultima acţiune în calitate de organizator de proteste a fost la Ministerul de Finanţe. S-a remarcat ca "erou" în lupta pentru stimulente, revendicând plata acestora către angajaţii de la Finanţe.

Deţine, potrivit presei, o vilă de lux în cartierul Dămăroaia din Bucureşti, evaluată la jumătate de milion de euro. Soţia sa este bugetar, director în Ministerul de Finanţe.

Filosofia lui Vasile Marica despre modul de negociere cu guvernul poate fi rezumată chiar cu cuvintele sale: "Ne-am ridicat din sală şi i-am băgat în p... măsii!". E un citat marca Marica din octombrie 2009, după negocieri cu Guvernul României. La fel de agresiv combate, de fiecare dată când are ocazia, şi ideea ca liderii de sindicat să depună declaraţii de avere.

INTERESE

Sindicaliştii s-au luptat să blocheze orice iniţiativă parlamentară care îi obliga să-şi declare averile. În acelaşi timp, acţiunile lor arată un interes deosebit pentru afaceri imobiliare Averile liderilor de sindicat au fost mereu un subiect tabu. De-a lungul vremii, au existat nenumărate încercări ca sin dicaliştii să fie incluşi în categoria persoanelor obligate să-şi facă publice averile. S-au luptat însă să le ţină ascunse. În baza aceloraşi conexiuni politice, liderii de sindicat au beneficiat însă mereu de "protecţie". Au avut întotdeauna un important sprijin parlamentar, astfel încât au reuşit să blocheze de fiecare dată orice iniţiativă legislativă care urmărea să-i oblige să-şi declare averile.

Ultima variantă a legii ANI, votată în această vară, nu-i mai scuteşte însă pe liderii de sindicat, în ciuda opoziţiei publice pe care au făcut-o, de obligativitatea de a depune declaraţii de avere. Ca orice demnitar.

Patrimoniul sindicatelor

Un alt obiectiv pentru care sindicaliştii şi-au pus în joc toate forţele a fost acela de a intra în posesia patrimoniului deţinut de sindicate în perioada comunistă. Confederaţiile sindicale s-au declarat proprietarii de drept ai patrimoniului fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România (UGSR) şi au revendicat toate clădirile şi terenurile acesteia. Este vorba de peste 21.000 de imobile (case de cultură, baze sportive, hoteluri), administrate de sindicate, dar care nu sunt în proprietatea lor, şi deci nu puteau fi vândute.

În spatele acestei acţiuni s-au aflat şi interesele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de unul dintre liderii marilor confederaţii sindicale, Bogdan Hossu. Patrimoniul fostului UGSR era interesant pentru sindicalişti din prisma unor tranzacţii imobiliare.

Nu puţine au fost cazurile în care clădiri sau terenuri intrate în gestionarea sindicatelor au ajuns obiectul unor afaceri imobiliare. Cam la atât se reduce interesul de bussines al sindicaliştilor.

Puterea netransparenţei

Este simplu să faci astfel de afaceri la adăpostul unor organizaţii lipsite de transparenţă. Anchetele de presă care au încercat să clarfice chestiuni legate de banii şi bunurile vehiculate de sindicate s-au lovit de un important obstacol: sindicatelor nu li se aplică legea liberului acces la informaţii.

Sindicatele sunt mai puţin transparente decât partidele politice. Acest lucru este explicabil, având în vedere că: mişcarea sindicală este monopolul câtorva confedereaţii, că puterea este concentrată în mâna câtorva lideri a căror alegere este foarte puţin transparentă, dar mai ales că liderii marilor confederaţii sindicale au o putere aproape absolută asupra organizaţiilor lor.

Membrii simpli de sindicat îşi plătesc cotizaţia şi nu pun prea multe întrebări din teama de a nu îşi pierde locul de muncă. Este principalul factor de presiune şi de manipulare a forţei sindicale.