Mihail Moruzov este numele celui care se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. Născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, Moruzov avea să devină, cu voia sa şi împins de instinct, părintele serviciilor secrete româneşti. Cu toate că a făcut doar trei clase primare, inteligenţa şi flerul tulceanului l-au transformat în timp într-unul dintre cei mai apreciaţi oameni ai Europei, memoria sa fiind apreciată şi în zilele noastre. Primul contact cu lumea plină de pericole a spionajului s-a făcut când acesta era foarte tânăr. În cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“, profesorul universitar Cristian Troncotă explică modul în care Moruzov a pus la cale prima misiune din proprie iniţiativă.

Începuturile unei cariere de succes

La 22 de ani, într-o zi, acesta a observat o mişcare suspectă la biserica bulgărească din Tulcea, aşa că duminica următoare s-a furişat în altar şi a stat la pândă. La miezul nopţii apărut preotul însoţit de mai mulţi bărbaţi. Atunci, Moruzov a aflat despre planul prin care populaţia bulgară urma să fie atrasă în acţiuni potrivnice statului român. Se întâmpla în 1909 când viitorul spion s-a dus la Poliţie să spună ce a descoperit. Moruzov devenea informator voluntar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, serviciu înfiinţat în 1908.

Peste câţiva ani, în 1916, apărea Serviciul de Siguranţă al Deltei. Delta Dunării era graniţa dintre cele două fronturi ale Primului Război Mondial, cel al Antantei şi cel al Triplei Alianţe. Moruzov era deja angajat al Serviciul de Siguranţă al Deltei şi a primit o misiune importantă de la şeful Direcţiei Generale a Siguranţei Statului: crearea unui serviciu de contraspionaj. „Ca rezultat al delegaţiunei ce mi-aţi dat pentru organizarea şi conducerea serviciului de contraspionaj din Delta Dunării, am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie, împreună cu personalul ce mi s-a încredinţat, am plecat spre Deltă“, se arată într-o notă dintr-o notă pe care Moruzov i-a trimis-o superiorului său din Capitală, în 1917. La sfârşitul războiului, în 1918, Serviciul de Siguranţă al Deltei s-a transformat în Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, iar Mihail Moruzov a fost numit şef al respectivei structuri.

Moruzov pune bazele spionajului românesc

În 1919, Mihail Moruzov era acuzat de delapidare a fondurilor Agenturii pe care o conducea, dar a scăpat de process la intervenţia prim-ministrului Ion I.C. Brătianu. Ulterior acestui episod, el a fost chemat la Bucureşti pentru a înfiinţa un serviciu de special de informaţii pe în toată ţara. Astfel a apărut, în 1924, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, unde a activat până în anul 1940, când a fost asasinat de legionari. Se întâmpla în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, când un grup de legionari i-a împuşcat pe toţi cei 64 de miniştri închişi la Jilava (n.r. – şi care colaboraseră cu Regele Carol al II-lea), inclusiv pe Mihail Moruzov. Trupul său neînsufleţit a ajuns într-o groapă săpată pe o alee din Cimitirul Bellu. La 11 ani distanţă de acel violent, Aurora Florina Moruzov, fiica lui Mihail Moruzov, a fost anunţată că tatăl ei poate fi dezgropat. Până la moartea sa, activitatea lui Moruzov a fost una dintre cele mai apreciate printre serviciile secrete ale Europei, aşa cum reiese din rândurile expuse mai jos.

Încercarea de racolare a ruşilor

În anul 1915 se întâmplă un lucru foarte interesant, Mihail Moruzov a primit propunerea de a trece în slujba spionajului rus. Oferta a fost făcută prin soția consulului Rusiei la Galați, doamna Kartemișev, și apoi prin Mantziner, șeful Serviciului de Informații de pe lângă Armata a VI-a rusă. Cu doamna Kartemișev, Mihail ajunsese, cu știrea Siguranței române, la relații foarte intime. Așa că prin această doamnă, al cărei soț era și delegatul Rusiei în Comisia Europeană a Dunării, Mihail Moruzov a aflat că rușii doreau să alipească Moldova și Delta Dunării în timpul războiului mondial care se desfășura, informații pe care le-a raportat Siguranței și Armatei române. Tot cu ajutorul doamnei Kartemișev, Mihail a reușit să îndeplinească mai multe misiuni încredințate de Siguranța Generală și de Marele Stat Major în spatele armatelor țariste.

Mihail Moruzov este trimis la Reni pentru a urmări acţiunile desfăşurate împotriva României de viceamiralul Visolkin (Visiolchin). A adunat dovezi care vor permite organelor române să destructureze mai multe organizaţii ruse de spionaj ce acționau în țara noastră, în special în Dobrogea, exemplu fiind cazurile: Emilianov M., sublocotenentului Sârdici, din Regimentul 10 Călăraşi şi sublocotenentului Mihăescu, Regimentul 33 Infanterie, pentru care Moruzov a făcut comunicări DPSG şi Marelui Stat Major al Armatei. Totuși, dacă nu a reușit „racolarea”, spionajul rus a pus pe urmele lui Mihail Moruzov câțiva agenți care să raporteze orice mișcare a acestuia. Unul dintre ei a fost C. Rădulescu, fostul șef al Siguranței române din Tulcea, care se afla acum în slujba rușilor, și care a mărturisit organelor române de anchetă că a fost însărcinat de Vatulef (ajutorul lui Escholtz) să-i supravegheze pe Mihail Moruzov și Fomino (curierul lui Mihail Moruzov)”, se arată se arată pe blogul mistereledunarii.ro.

Super acţiune de spionaj, marca Moruzov

La 16 august 1916, Mihail Moruzov își uimește superiorii cu o altă faptă demnă de romanele de spionaj. Prin combinații informative bine puse la punct, acesta îl devalizează pe ambasadorul german, baronul von dem Busche, de servieta care conținea cele mai secrete documente, tot din automobil, în momentul când acesta se pregătea să părăsească Bucureștiul. Printre acestea se afla lista cu agentura serviciilor secrete germane, cu persoanele corupte din statul român și sumele de bani cheltuite de germani pentru remunerarea lor. Așadar, o carte de vizită impresionantă, de care conducerea statului a trebuit să țină cont în momentul când l-a numit pe Mihail Moruzov la conducerea Echipei Speciale de Siguranță din Delta Dunării, în martie 1917. Personajul nu mai era demult un novice, așa cum lasă să se înțeleagă unii din criticii săi, ci un profesionist cu sânge rece și tărie de caracter care își clădise reputația pe fapte.

(…) Vorbind despre rezultatele concrete ale Echipei de Siguranță din Delta Dunării, Moruzov declara: „Au fost arestaţi 156 de spioni, din 178 câţi au fost trimişi de Serviciul de informaţii german în această zonă; inamicul nu a reuşit să distrugă nici un depozit de muniţii, de aprovizionare, nici vase, cum s-au petrecut lucrurile în zona celorlalte fronturi. (…) S-au putut dejuca toate operaţiunile armatei bolşevice şi acapara toate depozitele ruseşti, subsemnatul reuşind, din ordinul Marelui Cartier General, ca prin diferite maşinaţiuni să devin comandant al trupelor roşii, care apoi au fost dizolvate”. Printre faptele cu care se poate mândri acest Serviciu tehnic, continua Moruzov: „Dau ca exemplu și incursiunea pentru capturarea colonelului german Friederich von Mayer, care conducea aparatul informativ german pe frontul dobrogean şi ţărmul Mării Negre, la km. 78, înapoia frontului. Acțiunea a reuşit şi acest ofiţer a fost adus în zona noastră de operaţiuni.”

Americanii îl apreciau enorm pe Moruzov

(…) De altfel, în acele vremuri, Moruzov era unul dintre cei mai informați oameni din Europa cu privire la comunism. De pildă, Sterie Giuffeta, unul din oamenii săi, reușise performanța de a fi trimis la Moscova chiar de către „celula comunistă din România”, pentru a urma „școala de specializare pentru propagandă și modul de culegere a informațiilor”. Datorită infiltrării perfecte, Giufetta obține chiar un „Certificat către autoritățile comuniste că sunt un comunist încercat și că activez de patru ani”, act semnat de însuși Constantin Dobrogeanu-Gherea. La Moscova, Giufetta face cunoștință cu activiștii din țară trimiși să urmeze „perfecționarea”, dar și cu români veniți din Statele Unite. De la I. J. Bănățeanu, corespondent al ziarului America din Cleveland, Ohio, Giuffeta află și îl informează pe Moruzov că celulele comuniștilor români din America, școliți la Moscova, aveau sarcina ca, la un moment, dat să vină în țară și să provoace revolte comuniste. Printre cei supravegheați de Giufetta se aflau Lucrețiu Pătrășcanu, avocatul Zisu, Trandafirescu, Kant, Crăciun, existând ipoteza că însăși Ana Pauker a fost informatoarea lui Mihail Moruzov.

După 23 august 1944, cei mai interesați de informațiile culese de Moruzov s-au dovedit a fi americanii. Robert Bishop, maior al Office of Strategic Services (OSS), nota: „Dar secretele cele mai importante fuseseră obținute în cea mai mare parte de un om și agenții pe care îi dirija. Experții care îi cunosc munca îl considerau cel mai mare spion ce a lucrat vreodată pentru România. Avea peste 200 de agenți activi în Rusia, atât înainte, că și după război, și nu exista porțiune din această țară, inclusiv bine păzita zonă a Uralilor, în care să nu fi pătruns”. Frank Wisner, șeful lui Bishop la București și viitor șef al operațiunilor clandestine ale CIA, va folosi materialele adunate de Moruzov la elaborarea strategiilor americane de combatere a comunismului mondial.

Moruzov a atras la masa lui un mare spion

(…) Dar cea mai însemnată recunoaștere vine din partea lui Wilhelm Frantz Canaris. La 10 decembrie 1939, neamțul se deplasează la București pentru a-l întâlni personal pe „singurul om și cel mai bun izvor de informații despre sovietici al armatei germane” (se spune că N.D. Stănescu văzuse la Mihail Moruzov părți din arhiva Ohrana, serviciul secret al Rusiei țariste, aceasta fiind predată lui Moruzov de fostul ambasador rus la București, Poklevski-Koziel).

În acel moment, Mihail Moruzov devenea primul șef al unui serviciu secret din Europa care avea o întâlnire cu Canaris. În cei cinci ai de activitate ai germanului la cârma temutului Abwehr, nici un omolog occidental nu se bucurase de o asemenea onoare. Conform legislației germane, foarte draconice în această privință, numirea și identitatea șefuluiAbwehr-ului erau considerate secret de stat. Nici un oficial englez nu-l întâlnise vreodată pe Canaris, britanicii crezând că șeful Abwehr-ului era generalul Tippelskirch, care era de fapt șeful Intendenței din Armata germană”, se mai arată pe blogul mistereledunarii.ro.

Surse foto: primariatulcea.ro, mistereledunarii.ro