Chivu vine să se dueleze cu "plăieşii" şi să-şi vadă socrii

Chivu vine să se dueleze cu "plăieşii" şi să-şi vadă socrii

Fostul căpitan al naţionalei României regretă că Inter trebuie să se lupte cu FC Vaslui pentru calificarea în grupele Ligii Europa, dar abia aşteaptă să ajungă la Piatra-Neamţ, la părinţii soţiei sale.

Cea mai ghinionistă echipă românească la tragerea la sorţi de ieri a fost FC Vaslui. Eliminaţi de Fenerbahce din turul III preliminar al Ligii Campionilor, "galben-verzii" au dat în play-off-ul Ligii Europa peste celebra echipă italiană Inter Milano, la care este legitimat şi fundaşul român Cristi Chivu. Partida- tur va avea loc pe 23 august, la Piatra-Neamţ, iar returul este programat o săptămână mai târziu, pe "San Siro". Dacă FC Vaslui are abia 10 ani de existenţă şi n-a câştigat până acum nimic, Inter Milano (club fondat în 1908) are în vitrină o mulţime de trofee. În ediţia trecută de campionat, însă, "nerazzurrii" n-au avut deloc o comportare bună, prinzând cu greu un loc în Liga Europa. În turul III preliminar al competiţiei, Inter a trecut de Hajduk Split, după 3-0 în Croaţia şi un surprinzător 0-2 acasă. "M-am culcat cap de serie şi m-am trezit cu Inter pe cap", a făcut haz de necaz Adrian Porumboiu, patronul grupării vasluiene. "Decât să jucăm cu metale  (n.r. - Metalist Harkov, adversara dinamoviştilor) şi cu ecrane (n.r. - Ekranas, adversara Stelei), mai bine cu Inter", a mai spus Porumboiu. "Sper să pot să joc şi eu. Ar fi prima dată când aş juca împotriva unei echipe din România, deşi nu mi-am dorit să cădem cu o formaţie românească. Soţia mea e din Piatra-Neamţ, pentru mine e ca şi când m-aş duce acasă. Bine, nu o să merg în vacanţă, ci ca să joc. Vaslui are şansa ei, s-a întărit în vară, plus că-l are pe Sânmărtean", a spus Chivu, la Sport.ro. Spre deosebire de Inter, care are o existenţă de 104 ani, FC Vaslui a împlinit doar 10 ani de la înfiinţare Internazionale Milano ANUL ÎNFIINŢĂRII: 1908; STADION: "San Siro" - 80.018 de locuri; ANTRENOR: Andrea Stramaccioni; CULORI ECHIPAMENT: Negru-albastru; VEDETE: Javier Zanetti, Maicon, Walter Samuel, Cristian Chivu, Wesley Sneijder, Diego Milito, Rodrigo Palacio; PALMARES: 18 titluri interne ale Italiei, 7 Cupe ale Italiei, 5 Supercupe ale Italiei, 3 Ligi ale Campionilor, 3 Cupe UEFA (Liga Europa), 1 Supercupă a Europei, 2 Cupe Intercontinentale, 1 Campionat Mondial al Cluburilor. Citiţi şi:

  • Chivu nu-şi dorea un duel cu românii
  • Porumboiu: "Sunt fericit că am căzut cu Inter"!
  • FC Vaslui - Inter Milano, Dinamo - Metalist Harkov şi Steaua - Ekranas în play-off-ul Ligii Europa!

Ne puteți urmări și pe Google News