Chiuariu, avocatul Noricăi la Curtea Constituţională

Chiuariu, avocatul Noricăi la Curtea Constituţională

Liberalii i-au încredinţat fostului ministru al justiţiei Tudor Chiuariu misiunea de a redacta sesizarea la Curtea Constituţională, legată de refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a o nominaliza pe succesoarea sa, Norica Nicolai.

Tăriceanu ar putea trimite sesizarea la Curtea Constituţională după şedinţa Biroului Politic al PNL, de luni. Atunci, premierul ar putea să-i întrebe pe colegii de partid dacă-şi menţin sprijinul pentru Norica Nicolai. Minişedinţă de partid

Decizia ca Tudor Chiuariu să se ocupe de contestaţia la Curtea Constituţ ională a fost luată miercuri seara, într-o întâlnire restrânsă a liberalilor, ce a urmat după discuţia Băsescu- Tăriceanu. Varianta că ultimul cuvânt trebuie să aparţină Curţii Constituţionale ar fi reieşit, după cum le-a spus Tăriceanu colegilor de partid, chiar din discuţia cu preşedintele Traian Băsescu.

Premierul le-a relatat liderilor PNL despre discuţia avută cu preşedintele, inclusiv faptul că acesta rămâne ferm pe poziţie în a refuza nominalizarea Norică i Nicolai pentru conducerea Ministerului Justiţiei. Băsescu ar fi susţinut în continuare că Nicolai a încălcat legea, în timp ce Tăriceanu a susţinut că este vorba de o greşeală de procedură.

O altă variantă ar fi fost ca guvernul să apeleze la Curtea de Apel Bucureşti, care să dea o hotărâre judecătorească, pe baza deciziei Curţii Constituţionale în cazul Cioroianu. Această variantă a fost susţinută de Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. Însă Tăriceanu le-a spus colegilor de partid că nu este foarte dornic să ajungă cu Băsescu în instanţă şi că preferă varianta Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, Norica Nicolai a apărut miercuri seara la postul public de televiziune şi a susţinut, în continuare, că este nevinovată. Ea a caracterizat drept „simple speculaţii“ faptul că Tăriceanu s-ar putea răzgândi în cazul său.

Ne puteți urmări și pe Google News