Chiriaşi de vară, la schimb cu studenţi

Chiriaşi de vară, la schimb cu studenţi

În Constanţa, afacerea cu apartamente date spre închiriere are alt specific, faţă de alte zone ale ţării. Studenţii şi elevii care vin la studii intră în vacanţă în luna iunie, tocmai la timp pentru a face loc turiştilor veniţi să îşi petreacă vacanţa pe litoral.

Astfel, proprietarii câştigă, pe de o parte, din septembrie/octombrie până în iunie de pe urma studenţilor şi a elevilor, iar pe de altă parte, câştigă de pe urma turiştilor, din iunie şi până la finalul sezonului estival.

"În zonele Faleză Nord sau Tomis Nord, apartamentele se închiriază cu ziua în timpul sezonului estival. Pentru studenţi, se închiriază din octombrie, cu eliberare din iunie", ne-a precizat Cristi Petcu, managerul unei agenţii imobiliare din Constanţa.

Cele mai multe cereri de închiriere sunt pentru zonele Faleză Nord, Tomis Nord şi Tomis 3, deoarece acestea sunt situate în apropierea campusului universitar. Preţurile variază între 200 şi 300 de euro, în funcţie de confort.

"Preţul la închiriere este cam la fel în toate zonele oraşului. Însă, dacă socoteşti câţi bani dai pe transportul în comun, vezi că e mai ieftin să stai aproape de campus", spune Marius Petcu.

Pentru aproximativ 300 de euro, chiriaşul se va putea muta într-un apartament cu 2 camere decomandate, mobilate şi utilate ultra modern, renovate recent. Apartamentul, în suprafaţă de 54 de metri pătraţi, este situate la parterul blocului din Tomis 3, potrivit anunţului postat pe internet.

Cine caută bine, iese mai ieftin

Cu aceeaşi sumă, poate fi închiriat şi un apartament cu 2 camere, nemobilat, în suprafaţă de 70 de metri pătraţi, situat în apropiere.

O garsonieră poate fi închiriată cu aproximativ 200 de euro, iar un apartament cu 3 camere cu preţuri începând de la 300 de euro.

În centrul oraşului, pot fi închiriate apartamente cu 2 camere, la preţuri începând de la 250 de euro/lună. Însă, multe dintre aceste imobile sunt vechi şi nu au fost renovate sau rehabilitate. Unele nu sunt racordate la gaze.

Propietarii cer, în general, plata pe două luni.

Costurile cu întreţinerea s-au ridicat la aproximativ 200-250 de lei/lunar iarna trecută, în cazul unui apartament cu 2 camere. Factura s-ar putea dubla anul acesta, autorităţile anunţând scumpirea utilităţilor.

În ceea ce priveşte chiriile practicate în sezon estival, acestea "se discută", după cum spune Angela, proprietara unui apartament şi a unei garsoniere. Astfel, dacă iniţial a cerut 90 de lei pe noapte pentru a închiria garsoniera timp de 3 zile şi 3 nopţi, femeia a redus treptat preţul la până la 60 de lei. Întrebată dacă se va încheia şi vreun contract de închiriere, femeia a răspuns că perioada este mult prea scurtă.

Citiţi AICI mai multe despre evazioniştii de pe litoral.

Ne puteți urmări și pe Google News