Chiria, la jumătate faţă de 2009

Chiria, la jumătate faţă de 2009

Proprietarii locuinţelor date spre închiriere cer cu până la 50% mai puţini bani, comparativ cu anul trecut.

Criza a redus chiriile în toate cartierele din Bucureşti. Cu 250 de euro poţi închiria acum fără probleme un apartament cu două camere în Dristor, Titan sau Rahova. Mulţi tineri au decis să se mute în casă nouă, tot cu chirie. Numai că, prin schimbarea locuinţei, au reuşit să găsească apartamente la preţuri mai mici.

Ca şi anul trecut, comparativ cu alte segmente ale pieţei imobiliare, segmentul închirierilor este cât se poate de activ. Un trend deosebit de popular pe segmentul mediu şi low este relocarea – mulţi decid să se mute pentru a plăti mai puţin la chirie.

Florin este unul dintre cei care au decis că e vremea să profite de avantajele crizei, potrivit imobiliare.ro. Înarmat cu oferte lansate direct de proprietari, a vizitat mai multe apartamente, majoritatea ofertelor încadrându-se între între 270 şi 300 de euro. Florin a ales în final un imobil cu trei camere, în care se va muta împreună cu doi prieteni.

Toţi trei vor plăti 300 de euro, adică 100 de euro de căciulă, faţă de 200 de euro, cât plătea chirie atunci când locuia singur. Astfel, tânărul a făcut o economie de 100 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News