Mii de credincioşi romano-catolici au luat cu asalt un lăcaş de cult de pe insula Reunion din Oceanul Indian, după ce au aflat că pe un obiect din altar a apărut "chipul lui Hristos", anunţă AFP.
Reprezentanţii bisericii Jesus-Misericordieux, unde a avut loc minunea, au limitat accesul vizitatorilor în incintă la două minute de persoană, pentru a evita busculadele, în condiţiile în care traficul în zonă a crescut vertiginos.
Credincioşi sau doar curioşi, oamenii au venit să vadă fenomenul. Antoinette, de 82 de ani, a declarat cu lacrimi în ochi că acesta este "un semn divin". "Biserica este un loc sfânt", a menţionat Lise-May, o altă credincioasă.
Ieri după-amiază, autorităţile din Saint-Andre au instalat în faţa bisericii patru corturi de unde credincioşii pot lua parte la slujbe.
Imaginea chipului lui Iisus Hristos a fost văzut pentru prima dată de către 30 de persoane prezente la slujbele destinate acestei perioadei Învierii lui Hristos. "Acesta nu este miracol. Este semn de la Dumnezeu", a spus preotul Daniel Gavard.
Arhiepiscopul de Reunion, Gilbert Aubry, nu a dorit să comenteze subiectul, mai ales că această "descoperire" vine pe fondul violenţelor generate de scăderea nivelului de trai şi a creşterii vertiginoase a preţurilor de pe insula a cărei existenţă depinde de turism şi de ajutorul financiar din partea Franţei.