Pentru afaceriştii dintotdeauna ai României, crescătoriile de animale cu blană preţioasă au devenit o investiţie profitabilă şi aproape sigură.

Chinchila este un animal sensibil, fragil şi sperios, pe care voluptatea luxului l-a strămutat, din Anzii Cordilieri, direct în abatoarele şi crescătoriile Europei, pentru ca blana lor gri, nespus de fină la atingere, să bucure duşmanii Greenpeace. Pe lângă una dintre aceste ferme, înfiinţate în urmă cu doi ani pe dărâmăturile unui fost CAP comunist, curge râul Buzău. Proprietarul, domnul Cristian Enăchescu, nu este nici sensibil, nici fragil - în ciuda celor 58 de ani ai săi -, nici sperios. Dimpotrivă, am putea considera, dacă îi urmărim traseul banilor din portofel, că este un afacerist feroce: de la 26 de ani simte zilnic plăcuta certitudine de a fi şef şi de a şti că e în stare să scoată bani din piatră seacă.   Până a strâns cele cinci miliarde de lei pentru ferma de chinchila, a doua ca dimensiune din ţară, a trebuit să treacă prin comunism, drept inginer, apoi prin SUA, vreo zece zile, ca să ajungă înapoi sănătos, animat de o poftă teribilă de afaceri.   Crescătoria de animale sperioase

Emisiunea „Ferma“ de pe TVR 2 a fost pentru buzoian ca un far luminos, găsit pe timp de furtună la ţărmul unei insule încă nepopulate. După ce a văzut cum cineva din Timişoara a reuşit să îşi facă o fermă cu sute de familii de chinchila, a luat o hârtie şi a început să facă socoteli. De aici până la propria afacere cu animale sperioase nu a mai fost decât gestul de a duce mâna la buzunar. „Am început cu 80 de familii, cumpărate din Timişoara, unde se află firma dealer din România pentru filiera ungurească. Mi s-a părut interesant. Este o afacere bună şi comodă. Mai nou, închiriez pentru alţii care vor să înceapă afacerea, de la care îmi iau cotă-parte din puii vânduţi. E destul de cinstit ce fac“, povesteşte buzoianul, care a făcut, la viaţa lui, o mică avere din blugi, electronice, haine, cuie şi pâine.   În scurt timp, animalele lui au început să se înmulţească şi să fie cerute pe filiera din Ungaria, ţara care deţine un soi de monopol inexplicabil pentru el. Dacă nu i-ar fi luat foc, într-o noapte, taman camera cu familiile reproducătoare, păgubindu-l usturător, cu peste două miliarde, astăzi ar fi putut spune exact câţi bani au făcut pentru el rozătoarele. Cele două porunci: investeşte şi profită

„Afacerea este de ban la ban, cel puţin, iar amortizarea investiţiei iniţiale apare cam în doi ani. Nasol este că pentru şmecherezurile astea nu se prea pot face asigurări în România. Oricum, ar fi foarte scumpe!“, punctează domnul Cristian Enăchescu, a cărui raţiune funcţionează cu două comenzi: investiţie şi profit. Crescătoria de chinchila din Robeşti, judeţul Buzău, este amenajată foarte aproape de o staţie de gaz. Astfel, domnul Cristian Enăchescu are paza asigurată şi poate să doarmă destul de liniştit. S-a gândit la toate, ca să meargă afacerea ca pe roate: a reamenajat fostul grajd, i-a schimbat ferestrele, a instalat sisteme de ventilaţie şi a pregătit cuşti din sârmă „de Italia“ pentru rozătoare. „Când am adus familiile, amenajasem deja totul. Aerul din încăperi era la o umiditate de sub 60%, nu existau curenţi de aer, temperatura era între 16 şi 18 grade Celsius, pusesem burlane cu tubulatură prin pod, cu un ventilator în capăt care absoarbe aerul murdar. Toată distracţia a costat cam un miliard două sute. Cu totul, m-a costat în jur de cinci miliarde“, rezumă afaceristul, în viziunea căruia sumele mari de bani capătă o dimensiune minusculă şi hilară. În realitate, tot zbuciumul şi toate acrobaţiile sale financiare sunt gândite în aşa fel încât să poată avea timp berechet pentru... bridge. Viaţă de chinchila

Ferma domnului Cristian Enăchescu ar putea părea binecuvântată de sus. Rozătoarele se arată destul de recunoscătoare pentru grija şi tratamentul care li se oferă: se înmulţesc conform graficului, au o blană frumoasă şi arareori se hotărăsc să moară. De la şapte dimineaţa până la trei după- amiaza, în cele cinci camere ale crescătoriei, cu o capacitate de 54 de familii fiecare, două angajate au grijă ca la carte de rozătoare şi se străduiesc să nu le provoace infarct, printr-o vorbă mai răstită sau o uşă trântită. „Chinchila are nevoie de lumină opt ore pe zi, când mănâncă, bea apă şi doarme. Noaptea are loc activitatea de reproducere. Ca la orice animal, funcţionează reflexul condiţionat: dacă îşi primeşte hrana şi curăţenia, e mult mai puţin afectat de zgomotele puternice, care îi pot provoca moartea. La carte scrie că o chinchila trăieşte 12 ani, dar realitatea arată altceva, că mie mi-au tot murit“, explică firea rozătoarelor sale domnul Enăchescu, prea puţin dispus, în schimb, să dea peste 4milioane pentru o necropsie. „Fetele mele o duc afară, o taie şi se uită la inimă, la ficat, la plămâni, şi aşa ne dăm seama de ce a murit“. O altă realitate constatată de domnul Enăchescu este că, în contradicţie cu „manualul de utilizator“, o femelă naşte, într-adevăr, de trei ori pe an, dar că nu supravieţuiesc mai niciodată toţi puii. Cei care reuşesc să se ţină cu dinţii lor mici de viaţă sunt păstraţi până la vârsta de opt luni, iar când ajung la greutatea ideală, de 500 de grame, sunt buni de vânzare.

„Eu n-am sânge de afacerist!“

„Recepţionerul ungur vine, ia chinchila, o plimbă pe mână, şi dacă nu are fix 500 de grame, mă depunctează. Apoi încarcă animalele într-o maşină cu aer condiţionat, iar eu primesc banii peste 30 de zile“, spune afaceristul.

Când nu reuşeşte să mai ajungă la fermă, domnul Cristian Enăchescu dă un telefon, să vadă dacă totul este în regulă. Dacă ar fi să stea şi să se gândească din inimă la acest animăluţ din cale-afară de sperios, l-ar compara cu „o farfurie“. Dumnealui întrebările „Vă este milă de chinchila?“ şi „Soţia dumneavoastră are o haină din blană de chinchila?“ nu îi pot provoca decât următoarele răspunsuri: „Nu, pentru că nu pun afectivitate în afaceri!“ şi „Nu, pentru că, din câte am constat până acum, nu merită!“. În schimb, ştie că o scurtă dintr-o astfel de blană costă în jur de 50.000 de euro şi că ruşii şi chinezii sunt cei mai disperaţi cumpărători.

Pentru domnul Cristian Enăchescu, un om născut să arate că munca de rutină este o tâmpenie, viitorul are un singur nume: creditele structurale. Care va fi următoarea afacere? „Nu ştiu. Eu n-am sânge de afacerist! Sunt un comunist cretin, ca atâţia alţii de vârsta mea, care trebuie să moară ca să se primenească generaţiile. Am fost un visător!!!“

STANDARD. O Chinchila perfectă cântăreşte 500 de grame şi măsoară 30 de centimetri CARIERĂ

În gloria anilor ’90 „Eu n-am avut niciun ban înainte, pentru că n-am fost în stafful PCR, am fost inginer până în ziua în care am vizitat America, în anii ’90, să înţeleg sistemul. Am revenit în ţară şi am plecat imediat cu bişniţă, am făcut ceva bani din blugăraie de la turci şi electronice de la ruşi. Eram un maimuţ oi pe acolo, un neica nimeni, un fel de Bulă! Am prins un pic de cheag. Mi-am luat cu banii strânşi din bişniţă un magazin în piaţă, unde vindeam boarfe pe care le luam de la unu’, care îmi lăsa 3% adaos. Într-o zi, căutam cuie şi nu avea nimeni. M-am dus la fabrica de sârmă din Buzău şi am luat 4 lăzi de cuie. A doua zi am vândut cuiele cu 120% adaos comercial. Am făcut repede un credit şi am dezvoltat afacerea. De brutărie m-am apucat în ’94: ca să mai am scutire de impozit, trebuia să agăţ ceva cu producţie. Am ajuns la 142 de angajaţi, patru magazine alimentare, 17 maşini de distribuţie, cu şoferi la 3 schimburi. M-au furat de m-au rupt, că descoperisem bridge-ul pe internet şi am început să neglijez afacerea.“ FERICIREA DOMNULUI ENĂCHESCU

Pasionat al jocului de bridge pe internet

Cincisprezece ore, în fiecare zi, petrecute în faţa calculatorului, la partide de bridge on-line, iată ce ar fi pentru domnul Cristian Enăchescu fericirea. Ferma lui de chinchila din satul Robeşti este conectată în permanenţă la internet, iar în timp ce rozătoarele îşi mănâncă granulele importate din Ungaria şi îşi beau apa filtrată mecanic, Enăchescu îşi savurează partidele de bridge on-line. „Nick name-urile mele sunt «Turbatu» şi «Cove2005», cu care am ajuns la rangul 5, pe care, dacă îl ai, eşti invitat de experţi să joci cu ei“. Afaceristul joacă bridge de 32 de ani şi spune că „s-a apucat“ de acest joc ca să scape de cele de noroc. „Părinţii mei s-au cunoscut la masa de poker. La mine în casă, de când eram eu conştient, de la 3 ani, au fost poker şi rummy, la două mese“, încearcă afaceristul să-şi explice, mai mult sieşi, acest microb.

PASIUNE. Enăchescu participă anual la Festivalul de Bridge de la Mamaia