CHEVROLET VOLT. Un paradox liniştitor: maşina electrică, varianta cu benzină
- Cristian Ionescu
- 18 octombrie 2011, 20:06
Modelul american merge o vreme fără emisii poluante apoi, graţie autonomiei suplimentare oferite de un motor termic, te scuteşte de grija reîncărcării bateriilor la un drum mai lung.
Chevrolet Volt este, ca şi Opel Ampera, celălalt model dezvoltat de General Motors pe aceeaşi platformă tehnică, un autoturism electric cu autonomie suplimentară oferită de un motor termic.
Pentru simplul fapt că roţile sunt puse în mişcare prin intermediul unităţii electrice, chiar şi atunci când "benzinarul" de 1.4 litri arde carburant (după descărcarea setului de acumulatori), Chevrolet, insistă, precum Opel, ca maşina să fie considerată electrică. Potrivit definiţiei acceptate de GM, un autoturism hibrid este acela care mizează în primul rând pe un motor termic sprijinit de unitatea electrică ataşată.
Dincolo de disputa semantică cu tentă avocăţească - este Volt un model electric sau unul hibrid? - există maşina pe care am testat-o, în premieră, zilele trecute, când Chevrolet şi-a aniversat centenarul.
Modelul american merge o vreme fără amprentă poluantă (exact ca o "electrică" veritabilă) apoi, graţie autonomiei suplimentare oferite de motorul termic, îl scuteşte pe şoferul plecat la drum lung, de grija reîncărcării bateriilor - cu "neajunsul" emisiilor de dioxid de carbon inerente.
Una peste alta, Chevrolet Volt consumă şi poluează mai puţin decât un hibrid obişnuit şi poate ajunge mai departe decât un automobil "clasic" cu zero emisii poluante.
Principiul de funcţionare
Chevrolet Volt se poate deplasa exclusiv în regim nepoluant, dar şi ca un hibrid - unul diferit, din punct de vedere tehnic, de marea masă a vehiculelor de acest soi. Pentru primii 40-80 de kilometri - distanţa variază, în funcţie de stilul de condus şi de condiţiile de trafic - autoturismul utilizează exclusiv resursele unei baterii care poate fi reîncărcată complet, de la orice priză, în circa patru ore. După epuizarea acumulatorilor, motorul termic, pe benzină, intră în funcţiune, oferind o autonomie suplimentară de aproximativ 500 de kilometri.
Unitatea pe benzină este conectată la un generator, care alimentează motorul electric, cel care pune în mişcare roţile anterioare. În general, un model 100% electric are o autonomie maximă pe la 160 de kilometri şi un set de baterii reîncărcabile complet în circa opt ore.
Mai degrabă comod
Motorul electric de pe Volt livrează 150 de cai-putere şi 370 Nm (cuplu maxim omniprezent). Maşina atinge "suta" (cu start de pe loc) în nouă secunde şi se poate deplasa cu o viteză maximă de 160 km/h. Media emisiilor de dioxid de carbon pentru electro-hibridul Chevrolet este de 40 g/km. Toyota Prius, cel mai cunoscut model hibrid, comparabil ca dimensiuni exterioare cu Volt, emană 89 g/km de CO2.
Volt se conduce ca un autoturism obişnuit, mai degrabă comod, care deţine capacitatea de a funcţiona fără emisii poluante în utilizarea cotidiană. În test, am acoperit, cu grijă, peste 60 de kilometri în modul electric. După epuizarea bateriilor, motorul pe benzină s-a pus pe treabă, dar, cu excepţia zgomotului suplimentar, experienţa la volan a rămas neschimbată.
Chevrolet ar putea începe vânzarea modelului Volt în România din 2012. La această oră nu există informaţii referitoare la preţ, dar, cum Opel Ampera urmează a costa 42.900 de euro, cei interesanţi ar trebui să se pregătească pentru o cheltuială serioasă. Mai trebuie precizat doar că producătorul promovează o garanţie de 8 ani /160.000 km pentru acumulatori şi că preţul de achiziţie îi include şi pe aceştia.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/gbbv-CCVqyg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:
- Demaraj dificil pentru maşinile electrice
- Ce obstacole stau în calea autovehiculelor electrice
- Cu o concesie minimă, maşina electrică poate fi şi practică