Cheltuim sute de milioane de lei în străinătate, pe timp de criză
- Adam Popescu
- 3 iunie 2009, 00:00
Valoarea plăţilor realizate de români, cu cardul, la POS-urile (point of sale - punct de vânzare - n.r) din străinătate a fost de aproximativ 584 milioane lei, în primele trei luni ale acestui an.
Suma reprezintă cam 25% din valoarea cumpărăturilor realizate în România cu cardurile emise la noi, respectiv 2,4 miliarde lei.
Cu toate acestea, românul încă mai preferă să plătească achiziţiile zilnice cu numerar. Faptul este dovedit şi de cifrele Băncii Naţionale, care arată că valoarea tranzacţiilor de retragere de bani de la bancomatele din ţară cu carduri emise de băncile active pe plan local s-a plasat la peste 20 de miliarde lei în primul trimestru. Această sumă este cu peste 20% mai mare faţă de perioada similară din 2008, dar cu 8% mai mică decât în ultimele trei luni din 2008, anunţă Mediafax. Potrivit datelor BNR, numărul de carduri active a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 1% faţă de sfârşitul anului trecut, ajungând la aproape 10,95 milioane bucăţi.
Achiziţiile cu carduri şi-au redus valoarea în primul trimestru cu 20% faţă de ultimul trimestru din 2008, în contextul factorilor sezonieri din ultimele trei luni ale anului trecut, mai ales a majorării cheltuielilor în perioada Sărbătorilor de Iarnă.