Charlize Theron e colegă de rasă cu Adolf Hitler
- Alexandra Olivotto
- 15 noiembrie 2011, 09:23
Actriţa sud-africană o ia pe urmele lui Lars von Trier, dar afirmaţiile ei sunt ceva mai moderate decât cele ale regizorului danez.
"Avem comportamente umane inerent negative pe care uneori le putem explica şi justifica. E uşor să spui că cineva e un nenorocit pentru că i s-a întâmplat asta şi asta şi asta, aşa că trebuie să îl iertăm. Dar dacă cineva e pur şi simplu un nenorocit? Asta mă interesează pe mine", a declarat Charlize Theron pentru "The Hollywood Reporter", vorbind despre apetenţa ei pentru rolurile negative. Întrebată dacă l-ar interpreta pe Hitler, Theron a comentat: "Cu siguranţă suntem capabili de nişte rahaturi care te vor speria, date fiind circumstanţele adecvate. Trebuie să fii suficient de curajos ca să spuică el (Hitler- n.r.) e o fiinţă umană. Şi, la acel nivel, suntem cu toţii ca el. Nu înseamnă că spui că faptele lui au fost corecte, dar trebuie să admiţi că el face parte din aceeaşi rasă ca şi noi".
Actriţa în vârstă de 36 de ani va apărea în rolul reginei malefice în lungmetrajul "Snow White and the Huntsman". Theron lucrează şi cu Ridley Scott la lungmetrajul "Prometheus", iar pe 16 decembrie are premiera în SUA comedia romantică "Young Adult", regizată de Jason Reitman, cu un scenariu de Diablo Cody, în care actriţa din Africa de sud are rolul principal. Priorităţile lui Theron Între timp, actriţa deţinătoare de Oscar apare pe coperta ediţiei din decembrie a revistei "Vogue"; fotografiile poartă semnătura lui Annie Leibovitz, iar Theron poartă haine din colecţia primăvară 2012 Calvin Klein. Ea a povestit, în interviul acordat publicaţiei, că de la 19 ani nu a mai fost singură. Trecea de la o relaţie amoroasă la alta - uneori în timpul aceleiaşi luni - deoarece monogamia o făcea să se simtă în siguranţă. Actriţa a avut o relaţie cu Stuart Town send care a durat aproape 10 ani; cei doi s-au despărţit în 2010. Charlize Theron a declarat că şi-a neglijat cariera pentru a-şi salva viaţa de cuplu atunci când lucrurile între ea şi Townsend s-au înrăutăţit. Recunoaşte că a pus relaţia pe primul loc şi afirmă că nici acum nu ar proceda diferit. Cine a motivat-o în carieră Theron a onorat-o de curând pe Glenn Close la un eveniment organizat de "The Hollywood Reporter". "Aveam opt sau nouă ani şi am ajuns să văd cu mama «Atracţie fatală» la drive -in. Puteam să simt panica. Şi am început să vorbesc cu mama şi acea conversaţie a fost prima despre sex pe care am avut-o vreodată... Acel film m-a distrus, de atunci nu pot să am o relaţie normală". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/11Wn-_uyT48" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Ar_-v7dEEoo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>