"Cercelul" european ne lasa fara miel de Paste

"Cercelul" european ne lasa fara miel de Paste

Animalele nu vor putea ajunge la abatoare din cauza ca autoritatile sanitar-veterinare au uitat de montarea cerceilor de identificare si nici n-au solicitat derogari de la UE.

Autoritatile sanitar-veterinare de la Bucuresti au facut-o din nou „de oaie”. Dupa ce „au rezolvat” productia de carne de pui prin exagerarea crizei gripei aviare, porcii prin vaccinarea anti-pesta pe care nu ne-a solicitat-o nimeni si au fost partasi la afacerea cai bolnavi de anemie infectioasa, oficialii din domeniu ne mai pregatesc o bucurie.

De Paste, mieii ar putea lipsi din piete si din galantarele magazinelor. Din cauza ca autoritatile au intarziat sa solicite Comisiei Europene derogarile necesare pentru identificarea ovinelor si pentru ca au stopat, din noiembrie anul trecut, procesul de crotaliere (montarea de cercei de identificare) aflat in derulare, mieii nu vor putea fi transportati la abatoare si centre de taiere.

Bulgarii s-au miscat mai repede

Spre deosebire de autoritatile de la Bucuresti, care au initiat o corespondenta in acest sens abia la jumatatea lunii ianuarie a.c., oficialii bulgari au trimis la Bruxelles o solicitare similara de derogare de pe 17 noiembrie 2006. Derogarile pentru Romania vor fi discutate abia pe 5 martie, conform unui raport al Reprezentantei permanente a Romaniei la UE, adica cu doar o luna inainte de Paste. Mult prea tarziu, sustin specialistii, pentru a se organiza o licitatie in vederea identificarii mieilor care trebuie sacrificati. Bulgarii ne-au luat-o din nou inainte: ei au primit deja aceasta derogare si isi pot vedea linistiti de treaba.

Trebuie precizat ca, de la 1 ianuarie 2007, data la care Romania a intrat in Uniunea Europeana, ovinele si caprinele de pe teritoriul tarii trebuie sa aiba doua mijloace de identificare (doua crotalii). Dubla identificare este obligatorie atat pentru exportul animalelor vii, cat si pentru „miscarea” - transportul si sacrificarea lor pe teritoriul Romaniei.

Ocazie pierduta

Cu alte cuvinte, si interzicerea transhumantei tot de aici „se trage”, desi conducerea Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentara (ANSVSA) a baiguit tot soiul de scuze, care de care mai ridicole.

Daca pentru export se asteapta raspunsul Comisiei Europene, pentru rezolvarea situatiei pe teritoriul Romaniei, solutia este la indemana ANSVSA. Autoritatea poate lua o decizie in acest sens, asa cum prevad regulamentele europene si legislatia promovata chiar de institutie, pentru ovinele cu varsta de pana la 12 luni cu destinatia abatorizare, care pot fi scoase din exploatatii fara a fi identificate cu al doilea crotaliu. I

nsa nimeni nu se grabeste sa o faca. Pana ieri, din datele existente pe site-ul ANSVSA au fost crotaliate si trecute in baza de date a animalelor 12 milioane de oi, care reprezinta, conform specialistilor, 40a din totalul existent in Romania.

Varianta de avarie

Miel la portbagaj

Pentru ca nu mai pot fi sacrificati in batatura, mieii trebuie transportati la abator, lucru imposibil in lipsa crotaliului: fara elemente de identificare, niciun animal din Romania nu poate fi scos din exploatatie. Pentru a-si putea face rost de mielul de Paste, romanii vor apela la rude si cunostintele de la tara si vor sacrifica animalele in gospodarii, dupa care le vor transporta in portbagaj.

In al 12-lea ceas, autoritatile sanitar-veterinare de la Bucuresti au solicitat Comisiei Europene sa permita o derogare de la a doua crotaliere pentru export si comert intracomunitar. Reprezentantii tarilor membre vor analiza abia pe 5 martie un proiect de rezolutie in acest sens.

Lipseste si primul „cercel”

Licitatia pentru cel de-al doilea mijloc de identificare a fost anuntata abia pentru 5 martie 2007, data dupa care, luand in calcul si perioadele de contestatie - sunt necesare cel putin trei saptamani pentru declararea castigatorului. Conform anuntului, sunt destinate numai mieilor si iezilor nascuti incepand cu 1 noiembrie 2006, data la care ANSVSA a oprit, practic, identificarea ovinelor.

Pe site-ul Autoritatii a fost publicat un text conform caruia, la prima livrare de crotalii - stabilita in termen de 15 zile de la semnarea contractului - castigatorul licitatiei ar trebui sa vireze nici mai mult nici mai putin de 7,8 milioane de crotalii din totalul de 8,4 milioane pe care ANSVSA vrea sa le cumpere. Insa furnizorii contactati sustin ca nu pot vira mai mult de un milion de crotalii intr-o luna, ceea ce ridica semne de intrebare.

Secretarul de stat Marian Avram, presedintele ANSVSA, cel care nu s-a lamurit nici pana acum ce-i aia piata locala, stie una si buna: „Nu ne incurca nimic, pentru ca animalele incep fatarea in februarie, martie”.

Birocratia a ucis oaia

Bulgaria a rezolvat mult mai simplu aceasta situatie: a solicitat CE sa permita aplicarea celui de-al doilea crotaliu in centrele de colectare a animalelor, actiune mult mai usor de realizat. Noi ne-am luat angajamentul ca pentru export sa punem doua crotalii. In plus, spre deosebire de tari precum Franta sau Italia care folosesc pentru transportul animalelor doar foi de miscare eliberate de proprietarii animalelor, la noi sunt necesare: documentul de miscare, un formular de miscare completat ca la pasapoarte, certificat sanitar-veterinar, precizarea tipului de miscare, cartea exploatatiei - care in 90a dintre cazuri nu a ajuns la proprietari.

Alternative

Importuri doar din Australia

Anual, de Paste, romanii consuma aproximativ 3,5 milioane de miei. Si exportatorii realizeaza in aceasta perioada 25%-30% din cifra de afaceri de peste an. Dar, pentru a ajunge la livrare, contractele se semneaza inainte cu cateva luni, spune Mihai Dumitriu, presedintele PACERO - Patronatul Crescatorilor si Exportatorilor de Ovine.

Mai mult, in contractele incheiate cu hipermarketurile romanesti sunt prevazute, in cazul in care acestea nu sunt onorate sau sunt inregistrate intarzieri, penalizari de pana la 20% din contravaloarea marfii.Dumitriu sustine ca 700.000 de gospodarii taranesti isi castiga existenta sau isi completeaza veniturile din vanzarea mieilor si oilor. Uniunea Europeana ne plateste chiar 7 euro/cap de animal pentru a furaja prin transhumanta, care, la noi, a devenit impracticabila.

„Pentru anul acesta, in conditii de normalitate, ar trebui sa vindem mieii cu 13 lei/kg, ca si anul trecut. Daca lucrurile nu se rezolva, e clar ca si pretul va creste. In UE ii dam cam cu 5 euro/kg, carcasa fara cap si organe”, spune Dumitriu.

Despre importuri nici nu poate fi vorba, mai mentioneaza acesta: „La cata carne de miel are Romania nevoie, trebuie sa o aduca din Noua Zeelanda sau Australia. Carnea vine congelata, pentru ca face o luna pe drum. Extracomunitar mai putem importa din Moldova, dar nici lor nu le convine din cauza taxelor vamale foarte mari”.

Comunism

‘89: Interdictie

Comercializarea mieilor a fost interzisa si inainte de ‘89, printr-un decret semnat de Ceausescu. Acesta reglementa comertul cu carne, Ministerul Agriculturii fiind singura institutie care avea dreptul sa cumpere carnea de la producatori. Daca pe timpul comunismului, scopul restrictiilor era controlarea economiei, normele Uniunii Europene nu impun restrictii cantitative, urmarind, de fapt, o mai buna calitate a alimentelor.

Ne puteți urmări și pe Google News