Lucrările de construcţie la cele două centuri ale Clujului, centura Cluj Est şi centura de nord Apahida-Bulevardul Muncii, bat pasul pe loc din cauza faptului că Ministerul Transporturilor a acumulat restanţe foarte mari la plata lucrărilor realizate.
De altfel, vineri, chiar în cadrul unei vizite a premierului Emil Boc pe şantierul centurii Cluj Est, constructorii au vociferat că datoriile acumulate ajung la 52 de milioane de lei. Deşi autorităţile au promis încă din 2009 că circulaţia va fi deschisă pe întreaga centură Cluj Est, în lungime de 24 de kilometri, care asigură legătura între localităţile Apahida şi Vălcele, astfel încât traficul care tranzitează oraşul pe direcţia sud-nord vest să fie deviat, acest lucru nu s-a întâmplat nici în prezent. "Până la iarnă renii lui Moş Crăciun vor putea trece liniştiţi pe aici", declara premierul Emil Boc în luna mai 2009, referindu-se la faptul că traficul pe centură va fi deschis până în decembrie 2009. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar printre clujeni a început să circule un banc despre centura Cluj Est, care începe să semene tot mai mult cu legenda Meşterului Manole. Zonă instabilă
Promisiunile autorităţilor nu s-au îndeplinit din mai multe cauze. Prima şi cea mai gravă, susţin constructorii, o reprezintă zona pe unde s-a construit şoseaua, extrem de instabilă din punct de vedere al solului. Din această cauză, pe tronsonul unu al centurii a existat o alunecare masivă de teren, în lungime de patru kilometri, fapt ce a necesitat relicitarea unor lucrări de construcţii. "Pentru a reuşi să stabilizăm zona, am excavat sute de mii de metri cubi de pământ, iar în loc am pus straturi de piatră, de diferite mărimi. Şi cu aceste măsuri, zona este extreme de instabilă", se plânge un inginer constructor. În altă parte, pe tronsonul doi, după ce drumul a fost asfaltat şi chiar marcat rutier, întreaga lucrare s-a prăbuşit pe o distanţă de 400 de metri din cauza unei pungi de noroi. Drept urmare, termenul de finalizare a întregii lucrări a mai fost amânat o dată.
Oficialii recunosc că nu au bani
A doua cauză a amândării termenului de finalizare o reprezintă întârzierile tot mai mari la achitarea facturilor aferente lucrărilor realizate. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Ion Pantelimon, a recunoscut existenţa datoriilor care se ridică la aproximativ 12 milioane de euro, dar şi faptul că dacă acestea nu vor fi achitate lucrările vor fi blocate. "Aici, la şoseaua de centură Cluj -Est, dacă am primi sprijin financiar am debloca situaţia. Datoria pentru cele două firme care construiesc cele două centuri, se ridică la 52 de milioane de lei, iar dacă plăţile nu se fac, se blochează lucrările", a declarat Pantelimon. Directorul Pantelimon a mai declarat că pentru drumul care s-a scufundat pe tronsonul doi lucrările vor fi plătite de firmele de asigurări, iar circulaţia pe întreaga şosea de centură ar putea fi deschisă în decembrie. "Acum am aşternut stratul stabilizant pe tronsonul unu şi urmează să turnăm asfalt. Aştepăm să fie vreme bună. Circulaţia va fi deschisă şi se va desfăşura fie pe drumul principal, fie în zona unde sunt alunecările de teren pe drumurile de serviciu care sunt folosite de utilajele de construcţie", explică Pantelimon. Soluţia aleasă l-a nemulţumit pe Boc care a crezut că traficul va fi deschis iar circulaţia se va desfăşura numai şe şoseaua principală. Premierul a precizat că datoriile invocate de constructori vor fi achitate în acest an deoarece guvernul a prioritizat plata unor lucrări de infrastură care sunt în fază avansată de finalizare, printre care şi cele două centuri ale Clujului.