DISTINCŢII. Chiar dacă nominalizările la Premiile Oscar sunt făcute de câteva mii de votanţi, subiectivitatea şi preferinţele personale ale acestora sunt doi dintre factorii care îi lasă pe unii dintre marii artişti fără statueta de aur trecută în palmares.
Alfred Hitchcock, unul dintre cei mai mari regizori din istoria cinematografiei, nu s-a numărat niciodată printre laureaţii Premiului Oscar. Este unul dintre iniţiatorii genului thriller şi autorul a zeci de filme de succes, urmărite şi astăzi cu sufletul la gură de cinefili.
Nominalizat de şase ori la Premiile Academiei Americane de Film între 1941 şi 1961, regizorul britanic nu a ajuns niciodată la performanţa de a câştiga marele premiu din industria cinematografică. Pentru câştigarea Premiului Oscar este nevoie de mai mult decât exploatarea talentului. Este nevoie de publicitate în rândul celor care decid sau de noroc chior. Învinşii de la Hollywood Din galeria celor care au ratat Oscarul până acum fac parte nume mari de la Hollywood, al căror talent nu mai trebuie confirmat. Samuel L. Jackson se află în fruntea listei nedreptăţiţilor, fiind urmat de Richard Burton, Tom Cruise, Brad Pitt, Bruce Willis, John Travolta sau Cary Grant.
Majoritatea au fost la un pas de câştigarea trofeului, însă l-au pierdut în favoarea unui alt coleg de breaslă sau, pur şi simplu, nu s-au numărat pe lista preferinţelor celor care au putere de decizie. Succesul nu înseamnă doar o statuetă Însă faptul că nu au obţinut vreodată un Oscar nu influen- ţează cu nimic succesul la public şi contul din bancă. Publicaţia americană „Forbes“ întocmeşte anual o listă cu 20 dintre cele mai puternice celebrităţi din showbiz şi, în cel mai recent clasament, doar patru dintre acestea au câştigat Oscarul.
„Cei 20 de magnifici“ au reuşit să strângă într-un an, împreună, peste 460 de milioane de dolari, dovadă că succesul nu depinde neapărat de o statuetă, însă acest aspect nu o face să fie mai puţin râvnită. Johnny Depp, care a încasat într-un an 37 de milioane de dolari, s-a aflat foarte aproape de câştigarea trofeului.
În 2005, a fost nominalizat pentru rolul interpretat în producţia „Finding Neverland“, însă a pierdut premiul în favoarea lui Jamie Foxx.
În ciuda faptului că performanţele sale actoriceşti au fost întotdeauna apreciate de public şi critici, starul în vârstă de 43 de ani încă aşteaptă să i se înmâneze trofeul Academiei Americane de Film. Tom Cruise îngroaşă rândurile vedetelor nerecompensate cu un Oscar, chiar dacă a fost nominalizat de două ori. Filmele în care a jucat i-au adus însă într-un an 31 de milioane de dolari. Gustul victoriei Martin Scorsese a reuşit să treacă anul acesta în „tabăra laureaţilor“, câştigând primul Oscar din cariera sa pentru regia filmului „The Departed“. Regizorul era favorit pentru Marele premiu şi la ceremonia de decernare din 2005, pentru pelicula „The Aviator“, însă şansele i-au surâs de-abia în 2007. Staruri fără premii Printre marile actriţe care nu sunt fericitele câştigătoare ale unei statuete aurite se numără şi Demi Moore, care nu are la activ nici măcar o nominalizare. În schimb, Sharon Stone a ajuns pe lista no- minalizaţilor în 1995, graţie filmului „Casino“, în care a jucat alături de Robert De Niro şi Joe Pesci.
Sex-simbolul anilor ’50, Marilyn Monroe, este un alt nume pe care te-ai aştepta să-l vezi pe lista laureaţilor, însă nu a atins nici măcar „performanţa“ de a fi nominalizată. Există şi cazuri când un mare actor primeşte marea distincţie cinematografică spre sfârşitul carierei, pentru un rol interpretat într-un film nu foarte apreciat.
De exemplu, John Wayne avea 62 de ani când a primit primul Oscar, pentru rolul din westernul „True Grit“. Membrii Academiei l-au luat în considerare după o carieră de 40 de ani, în care a jucat în peste 158 de filme. Spre deosebire de Wayne, Kirk Douglas, Montgomery Clift sau James Earl Jones le-au „scăpat din vedere“ celor care decid în cursa Oscarurilor. La fel s-a întâmplat şi cu legendele marelui ecran - Marlene Dietrich, Greta Garbo sau Barbara Stanwyk, care nu au reuşit să adune decât nominaliză ri. PREMII Câştigători şi perdanţi > Tom Cruise ratează Oscarul în 1990, pe care îl câştigă în schimb Daniel Day Lewis. > Actorul mai primeşte o nominalizare în 1997 pentru interpretarea din „Jerry Maguire“. Nici de această dată nu are însă noroc, trofeul revenindu-i lui Geoffrey Rush, pentru rolul din „Shine“. > Johnny Depp este nominalizat la premiile Academiei Americane de Film în 2004, datorită rolului din megaproducţia „Piraţii din Caraibe“, însă Sean Penn este considerat mai convigător în rolul unui tată îndurerat în „Mystic River“ şi câştigă premiul. > La fel ca şi Tom Cruise, şansa nu este de partea sa nici în 2005, când ratează din nou Oscarul, care îi revine lui Jamie Foxx, pentru întruchiparea lui Ray Charles din filmul omonim. > Diane Keaton pierde statueta de aur în favoarea mai tinerei Charlize Theron, care a interpretat o criminală în serie în filmul „Monster“ din 2003. > În loc de Oscar, Sharon Stone a fost „recompensată“ în 2007 cu Zmeura de Aur, premiul care se acordă celor mai proaste prestaţ ii dintr-un an cinematografic. > Sharon a fost la un pas de Oscar în 1995, dar cea care a obţinut trofeul este Susan Sarandon. Printre candidatele din acel an s-au mai numărat Meryl Streep, Elisabeth Shue şi Emma Thompson. > John Travolta şi Samuel L. Jackson au făcut roluri memorabile în „Pulp Fiction“, însă niciunul nu a atras atenţia membrilor Academiei, care i-au „trecut cu vederea“ la împărţirea premiilor. > Lauren Bacall are o singură nominalizare la Premiile Oscar. > Glenn Close se află printre cele mai nominalizate actriţe la premiile acordate de Academia Americană de Film. A candidat la premiul pentru Cea mai bună actriţă de cinci ori, între 1983 şi 1989, dar nu şi-a adjudecat trofeul, cu toate că filmele în care a jucat au fost apreciate de public şi de critici. > Peter O’Toole a adunat opt nominalizări la Oscar, însă nu a câştigat trofeul pentru un rol anume, ci pentru întreaga carieră, în 2002.