Cele mai noi scenarii despre alegerile interne din PNL

Cele mai noi scenarii despre alegerile interne din PNL Sursa foto. EVZ

Două zvonuri care circulă pe la mesele de cafenea din Nordul Bucureștiului, considerat epicentrul știrilor politice, fac furori în aceste zile de caniculă.

Primul este cel al unui candidat supriză la alegerile din 25 septembrie pentru președinția PNL, unul care să împace aproape toate caprele cu verzele din partid. Cel mai vehiculat nume este al lui Dan Motreanu, șeful PNL Giurgiu, secondat de Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, devenit un critic al Guvernului, dar și unul dintre cei care îl sfidează pe Ludovic Orban.

Chestionat la televizor, Florin Cîțu a spus că nu se teme de apariția unei a treia tabere și, așa cum se arată lucrurile, nici nu are de ce.

În primul rând, dacă ar apărea un al treilea candidat, chiar unul cu notorietate în partid, ar fi foarte greu acum, în perioade de vacanță, să mai polarizeze delegații. În al doilea rând, oricât de neam de trestie ar fi unii lideri locali e greu să treacă în doar câteva luni de la ”Te iubesc, Ludovic!” la ”Am încredere în Cîțu!” și acum să vireze spre ”Motreanu e soluția!” Nici măcar proprii delegați nu i-ar mai asculta și ar vota fiecare după cum îl taie capul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă ar apărea un astfel de candidat ar părea mai degrabă un ajutor dat unuia dintre cei doi deja cunoscuți, pentru a își învinge adversarul prin ruperea unor voturi.

Al doilea zvon care îi răcorește pe puținii meseni de Dorobanți care nu sunt la mare este că alegerile din PNL vor fi amânate pentru noiembrie, după ce se va desfășura congresul USR-PLUS, ca și cum pentru liberali ar fi mare diferență dacă partenerii lor de guvernare ar fi conduși de Drulă, Barna sau Cioloș.

Amânarea alegerilor interne, de fapt prelungirea crizei politice în care suntem din cauza sfadei nesfârșite dintre diverse grupări, ar fi un dezastru pentru ambele tabere.

Cel mai bun exemplu este cel mai recent sondaj INSOMAR, în care 69,13% dintre repondenți spun că PSD are o creștere spectaculoasă (la 38,06%) din cauza luptelor interne din PNL.

Potrivit aceluiași sondaj, PNL ar fi scăzut la 15,05%, iar USR-PLUS a ajuns la 11,07%. AUR ar depăși USR cu 14,95%.

Trebuie să recunosc faptul că cifrele par incredibile, dar Realitatea Plus susține că acestea sunt cele reale. Oricum, cea care interesa în demonstrația noastră este de 69,13%, care este credibilă, cearta fraternă face rău partidului, orice s-ar spune, iar prelungirea duce la cronicizare.