Cel puţin 1.252 de oameni au fost executaţi în 2007

Cel puţin 1.252 de oameni au fost executaţi în 2007

Cel puţin 1.252 de oameni au fost executaţi anul trecut în lume, iar China conduce cu cel puţin 470 de execuţii, anunţă un raport publicat astăzi de organizatia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty, citat de AFP.

"În 2007, cel puţin 1.252 de persoane au fost executate în 24 de ţări. Cel puţin 3.347 de oameni au fost condamnaţi la moarte în 51 de ţări. Cifrele nu sunt decât un minim, cele reale sunt cu siguranţă mai mari", precizează comunicatul organizaţiei. Între 18.311 şi 27.562 de persoane din întreaga lume işi aşteaptă execuţia, indică raportul organizaţiei Amnesty.

La fel ca în anii precedenţi, în 2007 majoritatea execuţiilor au fost efectuate de un grup format din cinci ţări: China Iran, Arabia Saudita, Pakistan şi Statele Unite ale Americii. Aceste ţări totalizează 88% din numărul toatal al execuţiilor. China conduce cu 470 de execuţii, dintre care 68 au fost efectuate pentru infracţiuni non-violente (evaziune fiscală, proxenetism sau contrabandă). În 2007, cel puţin 307 persoane au fost executate în Arabia Saudita, în Pakistan cel putin 135 iar în Statele Unite 42, a precizat organizaţia.

Conform comunicatului, Arabia Saudita, Iran şi Yemen au executat tineri cu vârste sub 18 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News