Cel mai scump tramvai din România, la Oradea

Cel mai scump tramvai din România, la Oradea

Municipalitatea a achiziţionat 10 tramvaie noi Siemens, în valoare totală de 27 de milioane de euro.

Orădenii vor circula, începând din această primăvară, cu tramvaie „vieneze“, cele mai scumpe tramvaie noi din ţară. Prima garnitură produsă de Siemens a sosit la Oradea marţi noaptea şi va fi pusă în circulaţie săptămâna viitoare.

Aceasta este prima „descindere“ din lotul de 10 tramvaie achiziţionate de Primăria Oradea şi care sunt identice cu cele care circulă pe străzile din capitala Austriei, dar şi în Budapesta. Orădenii care le-au văzut deja pe străzile din Vest au fost impresionaţi de mijloacele de transport.

„Erau foarte frumoase şi se integrau foarte bine în peisaj. Cu astfel de tramvaie, oraşul arată mai civilizat, mai curat. Când vezi vechiturile astea din Oradea circulând prin oraş, nici nu-ţi vine să urci în ele. Cele din Viena aveau aer condiţionat, erau mai încăpătoare, iar când îţi trece pe sub geam nici nu le auzi. La noi, dacă stai deasupra liniei de tramvai, te simţi de parcă ai locui în gară“, a spus orădeanca Monica Negru. 2,7 milioane de euro bucata O garnitură a costat 2,7 milioane de euro. „De foarte multă vreme, în România s-a cumpărat doar tramvaie secondhand, care aveau cel puţin 30 de ani vechime. Este primul tramvai nou din ţară“, a declarat directorul Regiei Autonome de Transport Local Oradea, Cornel Lupău. Până în 2009, zece astfel de tramvaie vor circula în oraşul de pe Criş. Însă de pe 23 aprilie, orădenii vor putea deja să circule cu noul tramvai.

„De mâine noaptea (joi noaptea - n.r.) va intra în probe, iar de săptămâna viitoare va circula pentru toată lumea. Timp de o săptă mână se va circula gratuit“, a anunţat primarul Oradei, Mihai Groza, care a mai precizat că achiziţia tramvaielor Siemens nu va modifica preţul biletelor sau al abonamentelor.

„Investiţia nu se amortizează din bilete. În orice oraş mare din lumea asta transportul în comun este subvenţionat“, a adăugat edilul. Garniturile care vor circula la Oradea au lungimea de 24 de metri, podeaua coborâtă pe toată suprafaţa, în proporţie de 100%, ceea ce facilitează accesul copiilor şi al persoanelor îmobilizate în scaune cu rotile. Sunt dotate cu aer condiţionat, iar mărimea uşilor asigură un flux mare de călători, astfel încât timpii de staţionare să scadă. Capacitatea unei astfel de garnituri este de 195 de pasageri. REACŢIE Bolojan: „Nu se poate justifica cheltuiala“ Candidatul PNL la Primăria Oradea, Ilie Bolojan, a criticat pe blogul său decizia Primăriei Oradea de a cumpăra tramvaiele Siemens. Bolojan susţine că aceste tramvaie nu erau o prioritate pentru municipalitate şi că cei 27 de milioane de euro puteau fi folosiţi la alte proiecte.

„Sunt de acord că tramvaiele care circulă în Oradea să fie de bună calitate şi să asigure un plus de confort celor care aleg acest mijloc de transport în comun. Însă nu cred că se poate justifica în vreun fel suma enormă care va fi cheltuită pentru cele 10 tramvaie ultramoderne“, scrie Bolojan.

Ne puteți urmări și pe Google News