Revista Forbes a realizat un top al celor mai bogaţi 15 monarhi ai lumii, a căror avere adunată se ridică la 131 de miliarde de dolari, în creştere, de la 95 de miliarde cu un an în urmă.
Cel mai bogat monarh este regele Bhumibol Adulyadej al Tailandei, care la cei 80 de ani ai săi are o avere de 35 de miliarde de dolari.
Seicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan al Emiratelor Arabe Unite se află pe locul al doilea şi are o avere de 23 de miliarde de dolari. Şeicul investeşte foarte mult în imobiliare. Şeicul a cumparat, de curând, clădirea Chrysler din New York la un preţ de 800 de milioane de dolari.
Pe locul al treilea se află regele Abdullah bin Abdul Aziz al Arabiei Saudite. Acesta a ajuns pe tronul regatului Arabiei în 2005. Imediat după acest eveniment, guvernul a început construirea unui oraş de 26 de miliarde de dolari în cinstea lui, care se estimează că va deveni epicentrul economic al Orientului Mijlociu. Arabia Saudita câştigă la ora actuală un miliard de dolari pe zi din exporturile de petrol.
Mai multe informaţii, citiţi pe Capital.ro.