Au aprins FOCUL care a mistuit 11 VAGOANE şi au dat vina pe boschetari

Au aprins FOCUL care a mistuit 11 VAGOANE şi au dat vina pe boschetari

Ancheta în cazul incendiului de lângă Gara de Nord, din Capitală, a scos la iveală faptul că 11 vagoane au ars din cauza muncitorilor care dezmembrau garniturile dezafectate. Cu toate acestea, reprezentanţii firmei au încercat să dea vina pe boschetari.

Flăcările au mistuit, ieri, 11 vagoane dezafectate aflate în imediata vecinătate a Gării Basarab, la doi paşi de cea mai importantă intrare feroviară a ţării, Gara de Nord. Ofiţerii de la Serviciul Poliţiei Transporturi Feroviare Bucureşti au preluat ancheta în acest caz şi au constatat că focul s-a aprins în timp ce muncitorii unei firme de dezmembrări tăiau două vagoane dezafectate. "Au încercat să dea vina pe oamenii străzii care mai stăteau prin acele vagoane. Dar, până la urmă, am constatat că ei sunt de vină", au dezvăluit pentru EVZ surse din rândul anchetatorilor. Muncitorii au fost audiaţi iar ancheta este în curs de desfăşurare. Incendiul a izbucnit în jurul orei 15,30. Atunci, pompierii au primit un apel telefonic de urgenţă la 112. La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau două vagoane cu flacară de trei-patru metri, cu propagare la alte două. Au intervenit 11 autospeciale cu apa şi spumă, o maşină de prim ajutor şi una de descarcerare. În jurul orei 19.00, incendiul a fost lichidat. Pentru a preveni extindrea la celelalte vagoane, s-a acţionat concomitent pentru stingere şi pentru protejarea garniturilor învecinate. Intervenţia a fost îngreunată deoarece în zonă nu există surse de apă iar accesul autospecialelor a fost dificil.

Ne puteți urmări și pe Google News