Cehia va acorda azil politic unui fost ministru din Ucraina
- Ana Zid ărescu
- 13 ianuarie 2011, 22:09
Bogdan Danilişin, fost ministru al economiei în Ucraina, a cerut azil politic în Republica Cehă. Autorităţile de la Kiev în acuză pe fostul demnitar de prejudicii aduse statului ucrainean.
Autorităţile din Cehia au anunţat că îi vor acorda fostului demnitar azil politic.
Bogdan Danilişin a fost ministru de interne în perioada 2007-2010, în timpul mandatului de premier al Iuliei Timoşenko, la rândul său vizată de justiţia din Ucraina.
În toamna anului trecut, Bogdan Danilişin a fost arestat în Cehia. Parchetul din Kiev a instituit pe numele său un dosar de "abuz de putere" într-un caz referitor la "achiziţionarea unor mărfuri cu fonduri publice". Conform procurorilor, Ucraina a pierdut în urma "cheltuielilor ineficiente şi excesive din fonduri publice" aproape 562.000 de dolari, relatează Agerpres.
Pentru aceste acuzaţii, fostul ministru ucrainean a fost inculpat la 19 august 2010, iar la mijlocul lunii octombrie a fost arestat în Cehia. Din octombrie, fostul demnitar a fost plasat în detenţie la Praga, iar autorităţile de la Kiev au făcut demersuri pentru a obţine extrădarea sa.
Bogdan Danilişin a cerut autorităţilor cehe să îi acorde azil politic, iar Radio Svoboda relatează astăzi că ministerul ceh de Interne a luat decizia de a-i acorda azil politic, iar în funcţie de aceasta, tribunalul local din Praga va decide eliberarea din detenţie.