Sindicaliştii Federaţiei Mişcare Comercial au hotărât astăzi, în cadrul Consiliului Naţional, declanşarea conflictului de interese având ca finalizare grevă generală, care va avea loc în maximum 15 zile dacă nu se ajunge la o înţelegere cu conducerile companiile feroviare de stat.
Motivele care au stat la baza deciziei angajaţilor CFR de a intra în grevă sunt reprezentate de faptul că, în opt ani de reorganizare a căilor ferate, au avut loc numai disponibilizări de personal şi nu s-au făcut deloc investiţii, iar acum se doreşte tot disponibilizare de personal, susțin aceștia.
În plus, o altă cauza a conflictului de interese o constituie refuzul Ministerului Transporturilor de a negocia şi semna Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, potrivit liderilor sindicali.