Doi chirurgi reclamă faptul că nu li se permite să-şi opereze bolnavii şi că au fost suspendaţi în mod nejustificat din activitate.
Chirurgii Bogdan Rotăreasa şi Alexandru Cornea, de la Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu“ din Bucureşti, acuză conducerea instituţiei că au fost suspendaţi în mod ilegal şi că au fost descurajaţi să efectueze operaţii complicate. Cei doi doctori, care au organizat ieri o conferinţă de presă cu sprijinul Camerei Federative a Medicilor, mai reclamă că în ultimii doi ani li s-a redus numărul de operaţii în mod nejustificat, iar unul dintre ei a fost trecut pe tuşă, putând opera doar ca „mâna a doua“. În replică, reprezentanţii Institutului spun că afirmaţiile medicilor sunt mincinoase şi că îi vor da în judecată pentru calomnie, ştirbirea imaginii instituţiei, defăimare şi le vor cere daune.
Pedepsit după moartea unui pacient
Medicul Bogdan Rotăreasa acuză conducerea Institutului de Cardiologie „C.C. Iliescu“ că nu a mai fost lăsat să opereze singur după ce un pacient de-al lui, în vârstă de 73 de ani, a murit. „După operaţie au apărut incidente chirurgicale. Am chemat doi şefi de secţie, dar nu au venit. Pacientul a murit după 36 de ore, la reanimare, şi m-am ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi n-am mai avut voie să lucrez ca medic prim-operator (n.r. - prima mână). Suspendarea a fost verbală, nu scrisă, iar decizia nu a fost luată de Colegiul Medicilor, cum ar fi fost normal“, susţine Bogdan Rotă reasa, medic primar chirurgie cardiacă.
Cei doi chirurgi susţin că anul trecut nu au mai fost lăsaţi să opereze timp de şase săptămâni deoarece medicul Alexandru Cornea a scris în foaia de anestezie o recomandare pe care o putea face doar un anestezist. Medicii susţin că suspendarea a fost ilegală. „Suspendarea a fost verbală şi pe termen nelimitat, ceea ce este ilegal. Pentru că noi voiam să operăm, ne-am cerut scuze după şase luni de la suspendare, şi aceasta a fost ridicată“, susţine chirurgul Bogdan Rotăreasa. Operaţii „în condiţii de război“ O altă acuzaţie adusă conducerii Institutului este că cei doi medici au fost descurajaţi să facă operaţii complexe. „Am vrut să fac operaţii de reparare a valvei mitrale şi bypass aorto-coronarian cu alte artere, nu cu vena safenă. În loc să fiu încurajat, am fost programat după-amiaza. Operaţiile au fost denigrate pentru că sunt costisitoare. Dacă operaţia începe la o oră târzie, poate dura peste programul de lucru al personalului mediu, motiv pentru care au ieşit de multe ori scandaluri“, afirmă Bogdan Rotăreasa. Medicul mai susţine că a fost acuzat pe nedrept de conducerea Institutului că rata de mortalitate a pacienţilor operaţi este peste media înregistrată în spital. „În aceste condiţii de război, anul trecut am operat 50 de pacienţi, din care şase au decedat. Trei dintre cei şase au fost urgenţe refuzate de către şefii de clinici“, se apără medicul. Reclamanţii, chemaţi în instanţă
Conducerea Institutului de Cardiologie susţine că afirmaţiile celor doi medici sunt mincinoase şi defăimătoare şi că-i va da în judecată. Surse medicale din Institut ne-au declarat că, în urmă cu un an, anesteziştii şi medicii de la reanimare nu au mai vrut să mai colaboreze cu doctorii în cauză. „Cei doi nu stăpânesc psihologic această meserie stresantă şi se panichează în timpul operaţiei. În plus, multe dintre operaţiile lor durează inexplicabil de mult, de la ora 9 dimineaţa la ora 2-3 noaptea“, ne-a declarat un medic din Institut.
Potrivit aceleiaşi surse, cei doi medici au fost programaţi să opereze după-amiaza din acelaşi motiv: „Chirurgii leneşi operează ultimii, pentru că cei care lucrează mai repede nu mai apucă să facă intervenţiile chirurgicale programate“. OPERAŢII CONTRA COST Medici acuzaţi că ar fi cerut bani La conferinţa de presă organizată, ieri, de medicii Bogdan Rotăreasa şi Alexandru Cornea au fost prezenţi şi şase pacienţi care au fost operaţi de cei doi în Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu“. Unul dintre pacienţi a spus că alţi medici din cadrul spitalului i-ar fi cerut bani pentru intervenţia chirurgicală. Într-un comunicat semnat de 33 de medici din cadrul spitalului bucureştean, aceştia se declară „revoltaţi de gestul incalificabil al celor doi medici de a manipula pacienţi care au fost operaţi în spital, în scopul denigrării tuturor celorlalţi colegi. Deplângem situaţia acestor oameni care şi-au regăsit sănătatea într-o instituţie pe care acum o denigrează pe nedrept, fără niciun fel de dovezi“. Peste 50.000 de pacienţi sunt îngrijiţi anual în spitalul din Capitală.