Un român care a jefuit apartamente în Italia te învaţă cum să te fereşti de hoţi
- Ana Zid ărescu
- 12 ianuarie 2011, 20:10
Un român în vârstă de 38 de ani, stabilit în Italia, oferă sfaturi celor care doresc să-şi protejeze locuinţele pentru a nu fi jefuite. Acesta vorbeşte din propria sa experienţă, ca hoţ de apartamente în Italia.
În interviul, publicat de ilsecoloxix.it, românul spune că şi hoţii au o etică a lor. În acelaşi timp, fostul hoţ vorbeşte despre tehnica unui furt reuşit şi ascunzătorile obişnuite pentru bijuterii.
Pentru a asigura acestei activităţi riscante o recompensă pe măsură, primul pas într-un furt reuşit este de a observa locuinţa care urmează a fi jefuită. Da, românul intervievat de ilsecoloxix.it, spune că este suficientă o singură zi pentru a vedea dacă proprietarii sunt sau nu înstăriţi. Hainele, blănurile, valoarea accesoriilor - sunt indicii importante pentru un hoţ. "Îi vezi ieşind şi înţelegi imediat. În rest se intră în casă sau ziua sau noaptea, este indiferent", spune românul.
Aceste lovituri, în casele celor bogaţi sunt, de regulă, planificate şi se lucrează în grup. Dan mai spune că în multe dintre jafurile la care a participat obişnuia să sune la poliţie şi să anunţe violenţe în altă zonă, pentru a ţine poliţia la distanţă.
Jafuri plănuite şi cele din categoria "muşcă şi fugi"
Dar sunt şi jafuri din categoria celor "muşcă şi fugi". Aici se alege varianta cea mai uşoară. "Dintre două apartamente, unul cu uşa blindată şi celălalt fără uşă blindată, hoţul îl va alege tot timpul pe al doilea", mai spune Dan, în interviul pentru ziarul din Italia. Acesta mai vorbeşte şi despre riscul de a sparge apartamente în blocurile mici. "În blocurile mici, unde locatarii se cunosc între ei, un străin sau un zgomot neaşteptat trezeşte imediat atenţia. În blocurile mari se întâmplă că un locatar care aude o sirenă nici să nu iasă la balcon". Românul a mai spus că a respectat mereu un cod etic şi nu a folosit violenţa. El a mai vorbit şi despre cele mai frecvente locuri în care lumea îşi ascunde bijuteriile. " Acestea sunt în dormitor, în dulap sau în sertarele cu lenjeria intimă. Banii îi găseşti cel mai frecvent în bucătărie. Intri, demontezi tot ce găseşti şi în cinci minute maxim ai ieşit".
Ca o soluţie pentru a ţine hoţii la distanţă, Dan a precizat ziarului ilsecoloxix.it că cele mai bune sisteme de alarmare sunt cele silenţioase, pe bază de senzori de mişcare, conectate cu dispeceratul poliţiei.
Interviul publicat de publicaţia din Italia are loc într-un moment în care în Genova, un port maritim din nord-vestul Peninsulei, au loc multe furturi din case.
Autorul interviului, Simone Traverso, a precizat că la sud de Genova, au avut loc în ultima perioadă 16 furturi din case, cu cinci seifuri sparte şi aproximativ 200.000 de euro furaţi de hoţi.