Sursa foto: Trazvan
| Dreamstime.com
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
În istoria industriei auto din România, puține vehicule au stârnit atâtea controverse, glume și nostalgii precum Dacia 500, cunoscută publicului larg sub numele de Lăstun. Proiectată ca o soluție de mobilitate urbană ieftină și extrem de economică, această mică mașinărie a reflectat perfect criza economică profundă în care se adâncea România în anii 80, dar și colapsul industrial care a urmat imediat după Revoluție.
Ce s-a ales de Dacia Lăstun, cel mai controversat experiment auto din istoria României
Ideea unui autoturism de mici dimensiuni a prins contur în prima jumătate a anilor optzeci, la ordinul direct al conducerii de partid. Nicolae Ceaușescu își dorea un vehicul de oraș pentru mase, o mașină care să consume extrem de puțin și care să fie accesibilă ca preț pentru orice familie de români.
Primele prototipuri au fost prezentate oficial în anul 1986, însă producția de serie a început efectiv în anul 1988. Conceptul inițial promitea un consum de doar trei litri de benzină la suta de kilometri și o viteză maximă care să permită deplasarea în siguranță pe drumurile publice, însă realitatea din fabrică a compromis grav planurile de pe hârtie.
Unde era fabricată Dacia 500
Spre deosebire de celelalte modele Dacia, care ieșeau de pe benzile de montaj de la Colibași, județul Argeș, Lăstunul a primit o casă complet nouă. Producția a fost repartizată Întreprinderii de Autoturisme Timișoara.
Fabrica de la Timișoara nu avea însă experiența sau dotările tehnologice necesare pentru a susține un ritm de producție ridicat la standarde optime de calitate. Caroseria mașinii era realizată din fibră de sticlă și rășini sintetice, o soluție inovatoare pentru acele vremuri, dar extrem de prost pusă în practică din cauza calității slabe a materialelor autohtone. Motorul, un propulsor în doi cilindri, era de fapt o jumătate din motorul clasic de Oltcit, având o capacitate de sub 500 de centimetri cubi.
Problemele tehnice care au marcat destinul mașinii
Deși cererea inițială a fost uriașă, entuziasmul cumpărătorilor s-a stins rapid după primele mii de kilometri parcurși. Defecțiunile erau constante. Caroseria din fibră de sticlă crăpa la șocuri ușoare sau sub acțiunea intemperiilor, finisajele interioare erau rudimentare, iar sistemul de încălzire devenea complet inutil pe timp de iarnă. Din cauza greutății reduse și a suspensiilor rigide, stabilitatea pe șosea era precară, iar motorul se defecta frecvent, lăsându-i pe șoferi în drum.
Lăstunul a devenit rapid o țintă a glumelor usturătoare în epocă, fiind considerat mai degrabă un experiment nereușit decât un mijloc de transport de încredere.
Când a dispărut definitiv de pe piață
Sfârșitul Lăstunului a fost accelerat de schimbările politice și economice de la finele anului 1989. Odată cu deschiderea granițelor, piața românească a fost inundată de mașini second-hand din Occident, mult mai fiabile și mai confortabile, chiar dacă aveau o vechime considerabilă.
În anul 1991, din cauza lipsei de rentabilitate, a problemelor grave de calitate și a prăbușirii cererii, producția modelului Dacia 500 a fost oprită definitiv la Timișoara. Ulterior, în anul 1992, Guvernul României a decis închiderea oficială a întreprinderii timișorene, pecetluind astfel soarta acestui proiect auto. Se estimează că au fost produse doar câteva mii de unități, majoritatea fiind casate sau abandonate în anii care au urmat, ceea ce face ca astăzi un Lăstun funcțional să fie o adevărată raritate căutată de colecționari.
Recomandările noastre
