Comisia Europeană recomandă creşterea vârstei de pensionare în ţările membre UE, conform unui document intern al Comisiei, citat de Financial Times Deutschland.
Conform jurnalului, Comisia estimează că vârsta de pensionare trebuie să crească, astfel încât o persoană activă să nu petreacă la pensie mai mult de o treime din timpul său de adult. În lipsa unor reforme cu privire la vârsta de pensionare, există pericolul "unei dureroase combinaţii între pensiile mai reduse şi cotizaţii mai ridicate" la fondul de pensii, a precizat CE. În prezent, vârsta medie de ieşire la pensie în cadrul UE se situează la peste 60 de ani, după calculele Comisiei, adică la un nivel net inferior mediei ţărilor OCDE, unde cifra medie este de 63,5 ani pentru bărbaţi şi 62,3 ani pentru femei. În februarie, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat la Madrid că este necesară o reformă generală a sistemelor de pensii în ţările UE, în speranţa creşterii duratei de viaţă şi în contextul ratei scăzute a natalităţii.
În România se vrea vârsta de pensionare de 65 de ani
Senatorii au aprobat, la începutul lui mai, propunerea Guvernului ca salariaţii să iasă la pensie la 65 de ani, respingând alte două amendamente aduse proiectului de lege unitară a pensiilor.
Creşterea vârstei de pensionare se va face treptat, până în 2015, respectiv 2030. Astfel, vârsta de pensionare pentru femei va creşte de la 59 de ani în ianuarie 2011, la 65 de ani în ianuarie 2030, iar vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi va creşte de la 64 de ani în ianuarie 2011 la 65 de ani în ianuarie 2015.