Aici este povestea unui inginer român care a decis să emigreze în Canada. Cunoscător a două limbi străine, licenţiat şi cu experienţă profesională în România, acesta nu a reuşit să se angazeje decât la o firmă unde lucrează mai mult studenţii. Românul prezintă perspectiva lui ca imigrant în Canada şi se adresează în special celor care aşteaptă viza şi care nu intuiesc ce îi aşteaptă odată ajunşi acolo, oferindu-le sfaturi şi propria experienţă din care alţii pot învăţa.

Salutare tuturor de pe ambele maluri ale oceanului!

Sunt în Montreal de 6 luni şi îmi amintesc că pe vremea când eram în România şi aşteptam cu emoţie actele de la Ambasadă citeam orice apărea forumurile destinate emigrării în Canada. Din păcate, erau destul de puţine informaţii de la miile de români ajunşi deja acolo. Şi acum înţeleg de ce. Cei care au job-uri sunt într-o criză cumplită de timp.

Aşa că-mi fac o datorie de onoare de a scrie  din experienţa mea, poate îi ajută pe cei care aşteaptă cu nerăbdare viza. Pentru cei veniţi deja aici nu ştiu cât îi mai ajută.

Sunt inginer electronist, cu ceva ani de experienţă în România, destul de bun şi în informatică. O să spuneţi că a fost uşor să găsesc de lucru, dar nu-i aşa. În plus, aveam şi marele atu că ştiam foarte bine franceza şi destul de bine engleza, încă din România.

Am aterizat în Montreal. Francofil convins, nu puteam rata singura provincie francofonă din America. Dar să ştiţi, voi care veniţi aici, că nu veniţi în Canada, ci într-o provincie care se vrea stat independent şi care este populată de nişte oameni care zic că formeaza un popor distinct. Şi nu sunt franco-canadieni, ci "quebecosi". Poporul asta este tare mândru de chinurile la care supun limba franceză şi zie că aici este un comunism (pentru unii) la care nici măcar Marx nu visa. Aşa ca cei care vreţi să trăiţi fără prea multe griji, veniţi aici. Cei care vreţi să faceţi avere, nu-i ăsta locul.

Eu am venit singur, fără să cunosc pe nimeni în Montreal. M-am descurcat cu locuinţa şi m-am obişnuit destul de repede cu oraşul. După ce a trecut prima lună, în care am fost un fel de turist şi am cheltuit mare parte din banii cu care venisem, m-am apucat de căutat job. Am reuşit să încep nivelul 3 francizare destul de rapid, din cauza că aveau un loc liber şi nu aveau candidat, aşa că aş putea spune că asta a fost primul job. Eram plătit cu 115$/săptămână.

Căutarea unui job real, o adevărată aventură Am făcut cursuri legate de completarea CV-ului şi de cum să te prezinţi la interviu. Acestea sunt gratuite, pentru că sunt tot felul de asociaţii non-guvernamentale care îi ajută pe imigranţi. Am depus vreo 30 CV-uri, selecţionate şi adaptate fiecărui post şi am fost pe la câteva interviuri.

Trebuie spus că faptul de a căuta de lucru este ca un job de sine stătător, doar că nu eşti plătit. Şi lucrezi şi 10 ore pe zi căutând informaţii, adaptând CV-uri şi scriind scrisori de prezentare. Plus că a trebuit să fac CV-uri şi în engleză şi în franceză.

Timp de circa 1 luna am tot trimis CV-uri pe la diverse firme prin Montreal, dar rezultatele concrete întârziau să apară, se profila la orizont ajutorul social, lucru pe care doream să-l evit (din motive de mândrie personală). M-am dus să mă înscriu totuşi la ajutorul social, deşi încă nu aveam 3 luni, dar cei de acolo m-au încurajat, că cică în statistici este scris că imigranţilor le ia cam 3 luni să găsească un job, din momentul în care te apuci să cauţi. În cazul localnicilor durează şi 6 luni, că aştia nu prea au chef de muncă.

Aşa că până la urma am reuşit să găsesc de lucru cam la 3 luni de la aterizare şi la o lună de căutări asidue, evitând ajutorul social. Este vorba de o firmă specializată în suportul tehnic. Lucrez la telefon şi ajut clienţii care au probleme tehnice. Din punctul meu de vedere este un job bun, pentru că fac experienţă de lucru şi învăţ franceza şi engleza cu toate accentele posibile. Desigur, nu este un post de viitor. Cel mai vechi angajat este în firmă de vreo 4 ani. În general, colegii de serviciu sunt studenţi sau tehnicieni în cautare de alt job şi nu rămân aici mai mult de 1 an.

Acum, câteva lămuriri: Sunt foarte multe job-uri, în special în suportul clienţilor. Chiar şi cei care nu au cunoştinţe tehnice se pot angaja în centre de apel, la relaţiile cu clienţii, prin telefon. Dar, trebuie să cunoşti două limbi străine şi să le poţi vorbi fluent.

Câteodată ajută dacă ştii spaniola si chiar chineza. Salariul e amărât, dar îţi permite să trăieşti (10 - 15 $/ora). Deşi se câştigă mai bine dacă faci vânzări, este foarte stresant. Aşa că cele mai bune sunt posturile în care primeşti numai apeluri, nu cele în care trebuie să-i suni pe oameni acasă şi să încerci să le vinzi tot felul de aiureli.

Trebuie însă să vă avertizez că dacă nu ştiţi bine măcar franceza, job-urile imigranţilor se situează sub 10 $/ora şi sunt preponderent fizice: menaj pentru doamne şi cărăt cu cârca pentru domni. Mai este varianta “publisac”, care constă în ambalarea şi distribuţia de “circulaires”, adică de oferte ale diverselor magazine şi restaurante, dar plătită sub 7 $/ora (deci job ilegal întrucât e plătit sub minimul acceptat de lege). Şi prin restaurante, ca “plongeur”, adică spălător de vase.

Cineva îmi povestea că a fost angajat de o firmă de construcţii să păzească şi să verse o găleată care se umplea cu apă care picura din plafon. Job-ul a fost pentru o noapte, pentru că a doua zi au reparat ţeava. Era prea scump să aduca toată echipa să lucreze în timpul nopţii să repare, aşa că au angajat un imigrant că să nu se facă inundaţie. Cred că am putea face un topic cu joburi ciudate.

Modalitatea de angajare, în posturile cât de cât mai calificate, este în general următoarea: Trimiţi CV-uri şi scrisori de prezentare, din care să reiasă ce mult îţi doreşti tu să lucrezi pentru firma respectivă, pe postul respectiv. Dacă ai norocul ca cineva de la resurse umane să-şi pună ceaşca de cafea pe CV-ul tau, e posibil să te sune acasă. Eu, de exemplu, mi-am adus telefonul mobil din România şi am luat aici la Rogers pay-as-you-go. Dar poţi să primeşti şi mesaj pe “repondeur”, (robot telefonic) acasă şi-i suni tu mai târziu.

Orice interviu trece mai întâi printr-un mini-interviu, la telefon. Aici ai două posibilităţi: te sună careva de la resurse umane care nu are habar de meseria ta, dar îţi pune nişte întrebări să vadă că poţi lega două vorbe sau te sună unul care chiar are idee de tehnică şi atunci îţi pune 2-3 intrebări tehnice să vadă că ai o vagă idee în domeniu.   Dacă treci de faza asta, te invită la un interviu în persoană. Interviul este relaxat, nu este un interogatoriu, dar trebuie să ştii să joci după regulile lor. Dacă îţi spune că te mai contactează ei, înseamnă că 80% nu ai fost acceptat. De asemenea, dacă îţi spune că nu sunt interesaţi de tine, că nu ai experienţa canadiană sau altă scuză din asta, să ştii că ai facut o eroare mare în timpul interviului.

Pentru că e evident din CV că nu ai experienţa canadiană sau studiile făcute aici şi atunci nu te-ar mai fi chemat la interviu. Mie mi-a cerut să vadă diploma de inginer pe care nu apucasem să o traduc. M-am oferit să-i aduc o traducere în 2-3 zile, dar a zis că nu-i nevoie, vroia să vadă originalul! Bine-nţeles că nu a priceput nimic din ce scria în româneşte pe diploma mea, dar vroia să vadă că am o foaie frumoasă cu poză.

Oricum, dădusem un test scris din tehnica şi computere, deci din punctul lui de vedere ştiam suficient pentru job. Părerea mea este că diploma de facultate românească a fost bună la obţinerea vizei, pentru că cei care fac legile în Canada nu au găsit un alt criteriu de selecţie. Dar aici valoarea ei e foarte redusă.

Ce se întâmplă însă cu joburile tehnice? Ei bine, sunt greu de obţinut din cauza lipsei de experienţă. În plus, nu sunt afişate decât posturile prost plătite, de tehnician electronist pentru reparatii, cu 10 $/ora.

Începutul este greu. Firmele de aici nu-ţi oferă şansa să dovedeşti că eşti capabil. Toţi caută tehnicieni care au lucrat deja pe aparatele lor. Nimeni nu te ia ca să te lase să înveţi vreo 2-3 luni echipamentele lor. Toţi vor să te bage imediat la “produs”.

Poate e mai bine să faci un colegiu pe aici, dar pierzi minim 2 ani cu şcoala. Ori după doi ani, cred că poţi acumula experienţă de muncă care să-ţi permită să găseşti un job bine plătit. În privinţa IT-ului, faptul că ştii să lucrezi pe PC nu reprezintă un atu, ci pur şi simplu o condiţie ca să fii selectat pentru un job.

Trebuie să conştientizezi ca aici este plin de oameni calificaţi, imigranţi sau localnici. Iar în domeniul IT sunt foarte specializaţi. Pentru programatori viaţa e grea, multe job-uri au plecat peste celălalt ocean, în Asia. Se mai caută specialişti pe echipamente foarte specializate (servere Citrix, echipamente Nortel etc.). Eu în România am lucrat pe echipamente profesionale, dar nu de la firme americane sau canadiene, aşa că aici experienţa asta poate contează, dar prea puţin.

Pentru “bibliografie” consultaţi sute de oferte de muncă de pe site-uri candiene ca să vedeţi ce competenţe se cer în meseriile care vă interesează. Folosiţi expresiile lor pentru a vă schiţa CV-urile şi scrisorile de intenţie. Mulţi vă vor spune că aici contează “pilele”. Deşi este adevărat că ”networking -ul” (reţeaua de cunoscuţi) contează foarte mult, diferenţa majoră faţă de România este că dacă nu ai competenţa pentru un post, nu-l obţii indiferent de “pilă”. Practic, ” networking -ul” te ajută să obţii un interviu, ceea ce deja înseamnă foarte mult, dar ce faci la interivu depinde de tine.

Constat cu tristeţe că majoritatea românilor care încă aşteaptă actele de imigrare pierd timpul căutând să afle când le vin analizele medicale sau viza şi neglijează învăţatul limbii şi chiar căutatul unui job încă din România.

Aici o să constataţi că partea cea mai uşoară a emigrării a fost plecarea din România. Şi că în decurs de 2-3 luni vor veni să schimbe total priorităţile şi chiar modul de a gândi.   Lucrurile se mişcă teribil de încet aici, dar poşi sp pierzi li mai mult timp dacă iei decizii proaste. Cum ar fi să te grăbeşti să faci nişte studii inutile aici sau să nu faci studii şi să intri pe job-uri proaste din care nu mai ieşi. Calea pe care am ales-o eu nu o recomand. Nu pot să recomand nimic că depinde foarte mult de fiecare, ce profesie are, ce vârstă şi ce vrea să facă în viitor.

Cred că faptul de a cunoaşte pe cineva care locuieşte de mai mulţi ani aici poate fi de un real ajutor. Dar cu condiţia ca persoana respectivă să lucreze într-un domeniu apropiat de interesul vostru şi să aibă un standard de viaţă ridicat, semn că a luat deciziile corecte. O să constataţi că sunt foarte mulţi imigranţi români nefericiţi. Dar problema lor este mai mult psihologică, aproape toţi au un standard de viaţă mai ridicat decât cel din România, dar nu mai au statutul social.

Aici facem parte dintr-o clasa socială necunoscută în România, cea a “imigranţilor“. Plină de oameni din culturi foarte diferite, majoritatea educaţi, dar saraci, la care speranţa a fost înlocuită de frustrare. Nu-i uşor ca din inginer să devii muncitor calificat (care se numeste “tehnician” pe aici şi necesită ”études secondaire “, adică liceu).

La un moment dat, la o firmă de plasament, am avut o conversaţie de genul: -  Aşa, aţi lucrat ca inginer, dar ştiţi, noi nu plasăm ingineri. -  Nu-i problemă, vreau să lucrez ca tehnician. - Da, dar sunteţi supercalificat pentru posturile de tehnician. -  Ei, nu am pretenţii, putem să uităm că am diploma de inginer, am câţiva ani de experienţă tehnică. -  A, da. Păi avem ceva disponibil ca muncitor manual. Puteţi ridica 30 kg?

La chestia asta i-am mulţumit frumos şi i-am zis să mă sune când au ceva în domeniul meu, ca tehnician.

În final, vă dau “tema” Încercaţi să găsiţi răspunsurile la următoarele intrebări. Nu există răspunsuri bune sau proaste, ci trebuie numai să respectaţi regula de a nu vorbi urât despre fostul şef, ţara din care veniţi, foştii colegi de serviciu sau chiar fosta nevastă. Aici oamenii plini de resentimente sunt consideraţi antipatici.

- De ce aţi ales să veniţi aici? (”ici” este cuvântul magic în provincia Quebec, nu folosiţi niciodata Canada sau Quebec, nu se ştie când daţi peste un suveranist sau un federalist). - De ce aţi plecat din ţara voastră? (Ştiu că la întrebarea asta se potrivesc toate invectivele de care abundă limba română, răspunsul trebuie dat într-un mod din care să rezulte un avantaj pentru voi, cum ar fi căutatul unor noi provocări etc.) - Ce vă face să credeţi că sunteţi mai bun pentru job-ul asta (un job ipotetic care vă place) decât cei 100 de indieni şi arabi şi negri cu facultăţile făcute în limba engleză sau franceză, unii chiar în Europa de Vest, care au depus şi ei CV-uri ? (Nici prin gând să nu vă treacă să ziceţi că sunteţi mai albi ca ei şi că mirosiţi mai frumos). - Unde vă vedeţi în următorii 5 ani? - De ce aţi ales meseria asta ?

Multe succese şi nu uitaţi că dacă nu reuşiţi aici ce nu aţi reuşit în România, atunci vina este în întregime a voastră.

Deci realism şi perseverenţă!

Sursa: Români în Canada