Ce droguri a consumat tânărul mort la Festivalul Saga. Ofițer DCCO: Cel mai consumat drog la festival este cannabis

Ce droguri a consumat tânărul mort la Festivalul Saga. Ofițer DCCO: Cel mai consumat drog la festival este cannabis SAGA Festival. Sursa foto: Facebook

Din păcate, festivalul SAGA din București a lăsat în urmă numai tragedii. Până în prezent sunt doi morți, zeci de tineri care au consumat droguri au ajuns în stare gravă la spital în urma supradozelor şi peste 100 de dosare penale dar și de amenzi. Acesta este bilanțul tragic după trei nopți de distracție. 

Pe parcursul celor trei zile de concerte la Festivalul Saga comerțul cu stupefiante a fost în floare. Zeci de tineri au ajuns la spital după ce au consumat substanțe interzise, iar un tânăr Bogdan din Republica Moldova a murit în brațele medicilor.

Poliţia a deschis 113 dosare penale pentru deţinere, consum şi trafic de droguri. Printre cei vizaţi ar fi chiar şi un angajat din rândul staff-ului auxiliar, mai exact un angajat de la terasele şi restaurantele care au venit la Festivalul de muzică electronică din weekend.

Ce droguri a consumat Bogdan, tânărul mort la Festivalul Saga

Un Ofițer DCCO a declarat că la festivalul cu pricina, cel mai consumat drog la festival a fost cannabisul, deşi au fost mai multe substanțe interzise pe care polițiștii și jandarmii le-au găsit la tineri. Cocaina, Ecstasy sau Metamfetamina au fost la mare căutare printre tinerii aflaţi la festival.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit rapoartelor, 100 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din care 17 tineri au ajuns la spital, câțiva în stare gravă. Medicii au reușit să îi salveze, mai puțin pe unul, Bogdan, 25 de ani, din Chișinău. Tânărul lucra în București, la firma tatălui său. Venise însoțit de prieteni în prima noapte a festivalului SAGA

Bogdan Socea, manager spital: Stop cardio-respirator în curs de resuscitare, adus intubat. Am efectuat teste rapide şi a ieşit pozitiv testul la ecstasy şi la metamfetamină.

Apropiații lui Bogdan au dat deja declarații în fața polițiștilor. Sunt așteptate acum de la IML rezultatele expertizei toxicologice în cazul băiatului care să confirme testele rapide. Alți trei tineri care au participat la festival au ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon cu aceleași simptome.

Tinerii au refuzat să fie testaţi şi au părăsit serviciul de urgenţă

Bogdan Socea a mai declarat:  Intoxicaţie etanolică acută, eventual asociat cu alte substanţe. Nu avem de unde să ştim sigur, nefiind testaţi. Au refuzat şi au plecat, au părăsit serviciul de urgenţă. Și medicii de la Floreasca au primit pacienți veniți direct de la Arena Naţională.

Agenţia Naţională Antidrog susţine că a avut puncte de informare, unde tinerii puteau afla detalii despre efectele nocive ale narcoticelor. Specialiştii spun însă că e prea puţin, în faţa unui fenomen care ia amploare în România, mai ales în rândul adolescenţilor, informează observator.