Ce averi au demnitarii din Ministerul Finanţelor

Ce averi au demnitarii din Ministerul Finanţelor

Liviu Voinea este secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) cu cele mai mari câştiguri în 2011, conform informaţiilor disponibile, având în vedere că Cristian Sporiş nu a dezvălut ce salariu a încasat de la Raiffeisen Bank. Ministrul Florin Georgescu nu și-a postat încă pe site-ul ministerului declarația de avere. Iată ce averi au secretarii de stat din Finanţe.

Liviu Voinea este proprietarul unui teren de 284 mp, în Sectorul 1 din Capitală, pe care l-a cumpărat anul trecut, şi al unui apartament în Sectorul 4, achiziţionat în 2006 şi care are o suprafaţă de aproape 77 mp. Voinea nu deţine niciun autoturism şi nici bunuri de o valoare mai mare de 5.000 de euro, potrivit declarației sale avere.

În ce îşi ţine banii secretarul de stat din Finanţe? Acesta are depozite atât în euro, cât şi în lei şi dolari americani, astfel: un depozit bancar de 20.000 de dolari, alt depozit de aproximativ 35.200 de euro, la care se adaugă alte două depozite în valoare totală de aproximativ 168.000 de lei.

Liviu Voinea este un investitor pe Bursă, deţinând acţiuni la trei SIF-uri, SIF1, SIF2 şi SIF3, în valoare cumulată de circa 7.800 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce priveşte veniturile pe care le-a obţinut anul trecut, secretarul de stat responsabil cu politicile fiscale a câştigat în total aproximativ 860.000 de lei (203.000 euro).

Activitatea sa ca profesor i-a adus 35.790 lei de la SNSPA, unde este conferenţiar universitar şi aproximativ 4.500 lei ca profesor asociat la ASE. Cel mai mare venit al său a provenit de la Eximbank, unde deţine funcţia de membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Audit şi de unde a câştigat 284.759 lei (circa 67.200 euro).

Voinea a fost şi un beneficiar de fonduri europene privind dezvoltarea resurselor umane, în cadrul a două proiecte: unul realizat de Blocul Naţional Sindical, "Biroul pentru observarea pieţei muncii", unde a fost coordonator cercetare şi de unde a primit circa 165.000 lei, şi altul realizat de Grupul de Economie Aplicată, unde, în calitate de coordonator partener al proiectului "Egalitate la angajare şi la locul de muncă", a luat 24.000 lei. Pe lângă aceste venituri, secretarul de stat a mai încasat drepturi de proprietate intelectuală în valoare de circa 13.000 de lei de la Fundaţia Noua Europă. Totodată, pentru cesionarea acţiunilor deţinute la SC GEA Strategy&Consulting Voinea a luat aproape 333.000 lei.

Claudiu Doltu şi-a făcut o casă la Breaza Claudiu Doltu deţine, împreună cu soţia, un teren intravilan în suprafaţă de 1.800 mp, în Breaza, achiziţionat în 2007. Tot împreună cu soţia sa, Doltu mai are două apartamente în Capitală, ambele de 70 mp, cumpărate în 2002 şi, respectiv, în 2004, şi o casă la Breaza, în suprafaţă de 160 mp, construită în 2008. Secretarul de stat conduce un autoturism BMW, pe care l-a cumpărat în 2008, potrivit declarației de avere depuse.

Acesta are într-un depozit bancar suma de 30.000 de dolari, la care se adaugă 1.300 euro şi 2.000 de lei în conturi curente. Anul trecut, oficialul a avut venituri de peste 96.000 de lei, la care se adaugă încă 5.000 de dolari. Din activitatea didactică la ASE Bucureşti Doltu a obţinut un venit de 46.125 lei, iar 50.100 lei i-a primit pentru un proiect de cercetare al unei asociaţii. Consultanţa acordată Băncii Mondiale i-a adus un venit suplimentar de 5.000 de dolari. În total, venitul realizat de Doltu anul trecut este de peste 111.000 lei (26.300 euro).

Gherghina îşi ţine banii în lei

Secretarul de stat Gheorghe Gherghina deţine două terenuri intravilane în Bucureşti, în suprafaţă totală de circa 600 mp, precum şi păduri şi terenuri în comuna Şuici din judeţul Argeş, acestea având o suprafaţă cumulată de 1,7 hectare, conform declaraţiei de avere depuse anul trecut pentru anul 2010.

Împreună cu soţia sa, Gheorghe Gherghina are două case în Bucureşti, una cumpărată în 2003, în suprafaţă de 153 mp, iar alta construită în 2008, cu două corpuri, de aproape 500 mp. Oficialul responsabil de buget conduce un Volkswagen Tiguan achiziţionat în 2010.

În ce valută îşi ţine economiile Gheorghe Gherghina? În lei: acesta are două depozite bancare, în sumă totală de aproximativ 58.000 lei (13.700 euro). În conturi curente secretarul de stat avea aproape 40.000 lei (9.500 euro). Oficialul are un credit contractat de la CEC Bank, scadent în 2033, în valoare de aproximativ 856.000 lei.

În anul 2010, din salariul de la Ministerul Finanţelor, Gherghina obţinuse 49.385 lei. Cel mai mare venit, de 218.817 lei, însă, l-a avut de la Eximbank, în calitate de membru CIFGA. La aceşti bani se adaugă 3.240 lei pe care i-a primit ca membru în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice şi 5.511 lei ca vicepreşedinte al Consiliului Contabilităţii şi Raportărilor Financiare. În total, venitul pe 2010 al lui Gheorghe Gherghina a fost de circa 277.000 lei (aproximativ 65.000 euro). În plus, a obţinut, alături de soţia sa, aproape 71.000 lei din chirii.

Cristian Sporiş, demnitarul investitor pe bursa din Viena Cristian Sporiş are domiciliul în Sibiu, unde deţine şase terenuri, împreună cu soţia sa, în suprafaţă totală de 0,5 hectare. Alături de acestea, cei doi mai deţin două terenuri intravilane în Bucureşti. Tot în Capitală, soţii Sporiş au un apartament în suprafaţă de 102 mp, la care se adaugă două case în Sibiu, una de 52 mp plus anexe de 43 mp, iar alta, construită în regim propriu, de 293,3 mp, potrivit declarației sale de avere.

Cristian Sporiş are trei maşini: un Volkswagen Touareg, cumpărat la finele anului 2010, un Audi şi un Peugeot 307. Totodată, are ceasuri dobândite în anii 2007-2008, în valoare de aproximativ 8.000 de euro.

Deşi are un credit de 500.000 de franci elveţieni, scadent în 2032, Cristian Sporiş are economii şi investiţii consistente. Astfel în depozite bancare 1.806.154 lei şi 12.100 de euro. Totodată, acesta are bani în două fonduri de investiţii, unul de 24.000 de dolari şi altul de 18.179 lei. Pe Pilonul III de pensii private opţionale, Sporiş a contribuit cu circa 3.700 lei. De pe cele trei carduri de credit pe care le are, secretarul de stat are o datorie totală de aproape 18.000 lei.

Oficialul din Finanţe deţine şi acţiuni la firma Betonexpres SRL, în valoare de peste 36.000 lei. Pe Bursa de la Bucureşti are investite 1,34 milioane de lei, iar în acţiuni cotate pe Bursa din Viena are circa 117.000 de euro.

Aceste investiţii ale sale se dovedesc profitabile. Astfel, anul trecut, actualul secretar de stat a încasat circa 68.000 de lei plus 2.400 de euro din dividende, în total 78.000 lei (18.000 euro). Mai mult, investiţiile pe bursă i-au adus şi un câştig de capital de circa 16.000 lei (3.800 euro).

Cristian Sporiş nu a dezvăluit ce salariu a luat, anul trecut, de la Raiffeisen Bank, unde a deţinut fucţia de director executiv.