Consilierul prezidenţial Alexandra Gătej a fost recrutată de Securitate în septembrie 1989, primind numele conspirativ "Florina".
Dosarul de reţea studiat de CNSAS arată că doamna Gătej ar fi trebuit să colaboreze în domeniul contrainformaţiilor economice, dar membrii Consiliului nu au identificat vreo informaţie oferită, astfel încât au pus verdictul de "necolaborare cu Securitatea".
Ştirea a trecut aproape neobservată, deşi doamna în cauză nu e oricine: după '89, Alexandra Gătej a avut o ascensiune fulminantă în zona de business. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE Bucureşti şi a Wharton University, Alexandra Gătej a început, din 1994, să lucreze pentru gigantul Unilever, primii ani în companie petrecându-i mai mult în străinătate ca manager în departamentele de cercetare şi marketing, iar în 2005 a devenit CEO al Unilever în regiunea Balcanilor, controlând opt ţări. A fost preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Americane, Am-Cham, şi membru al Consiliului Director al Aspen Institute România, organizaţie condusă de liderul PSD Mircea Geoană.
N-o cunosc personal pe doamna Gătej, dar oameni apropiaţi ei îmi spun că este un personaj foarte bine pregătit în management, care înţelege, în profunzime, procesele de natură economică. Are o legătură aparte cu SUA - începută, probabil, în perioada în care a lucrat vreme de trei ani ca jurnalist la "Europa liberă" - şi confirmată public chiar de actualul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein. În octombrie 2009, diplomatul amintit afirma cu voce tare: "numirea prietenei noastre Alexandra Gătej în funcţia de consilier prezidenţial demonstrează dorinţa celor care deţin puterea în România de a avea pe cineva care înţelege, cu adevărat, afacerile".
Pe scurt, profesional vorbind, doamna Gătej pare a fi o lumină, şi încă una care bate până dincolo de Ocean. Nu e de mirare, în astfel de condiţii, că numele ei s-a aflat, la un moment dat, chiar pe lista posibililor prim-miniştri. Acum înţelegem însă de ce n-a ajuns la Palatul Victoria, dar nu asta e cel mai important.
Recrutarea doamnei Gătej în rândul colaboratorilor Securităţii, chiar şi în condiţiile în care n-a oferit niciun fel de informaţii fostei poliţii politice a regimului Ceauşescu, naşte o sumă de întrebări: cum trebuie priviţi, astăzi, acum, la peste două decenii de la căderea comunismului, astfel de oameni? Ce punem pe primul plan: profesionalismul dovedit al doamnei Gătej sau nemernicia semnării pactului cu diavolul? Şi-a spălat Alexandra Gătej păcatele contractului cu Securitatea prin pirueta proamericană făcută în ultimii douăzeci de ani? Mai e, la urma urmelor, blamabil, în astfel de condiţii, angajamentul pe care l-a semnat în septembrie '89?
Din cel puţin un punct de vedere, cazul doamnei Gătej nu e cu nimic diferit de cel al numiţilor Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lăzărescu, Constantin Bălăceanu- Stolnici, Mircea Ionescu-Quintus, Mona Muscă, Sorin Roşca-Stănescu sau chiar Dan Voiculescu. Toţi cei menţionaţi şi mulţi alţii au semnat un angajament cu Securitatea. Au avut nume conspirativ, au cedat. Unii de frică, alţii pentru funcţii, câţiva şi pentru avantaje financiare. Există paliere pentru astfel de vinovăţii, pot fi scuzate sau chiar iertate greşelile ori nemerniciile lor, sunt cazuri care trebuie judecate individual sau cedarea lor în faţa fostei poliţii politice îi aduce în postura de personae non gratae pentru viaţa publică românească? Cât contează, în judecarea faptelor lor de dinainte de 1989, rolul pe care şi l-au asumat în viaţa publică românească de după căderea lui Ceauşescu? Şi, mai ales, cum trebuie judecat astăzi, la distanţa a peste douăzeci de ani, un caz cum este cel al Alexandrei Gătej care n-a ajuns prim-ministru al României, dar care ar fi putut să fie şeful unui guvern la Palatul Victoria?
Am făcut un pariu cu Ion Cristoiu şi sper să-l pierd: eu cred că doamna Gătej nu va fi demisă de Traian Băsescu, domnul Cristoiu spune că nu mai are zile multe la Palatul Cotroceni. Adaug că, în cel mai bun caz, Alexandra Gătej va demisiona. Ne vom lămuri în zilele ce vin. Dar, cu sau fără doamna Gătej la Cotroceni, o limpezire în legătură cu foştii colaboratori ai Securităţii tot trebuie să existe în viaţa publică românească. Până acum, ne raportam la aceste dezvăluiri cu o dublă măsură, în funcţie de simpatiile politice sau de contextul unor evenimente cotidiene. Greşeala e majoră pentru că pare să acceptăm, de bunăvoie, dominaţia unei confuzii teribile, care lasă un gust amar după fiecare încercare, oricât de timidă, de a pune România în bună rânduială.
Recomandările noastre
