Investigația a pornit, așa cum am precizat și în articole, de la scandalul politic declanșat în Parlament pe marginea contractelor de avocatură avute în perioada respectivă de avocații Dan Șova, Victor Ponta și Alina Gorghiu.

Ponta e deja trimis în judecată de DNA, Dan Șova, de asemenea, iar Alina Gorghiu acuza pe toată lumea care o întreba dacă activitatea ei ca avocat seamănă cu cea a liderilor PSD, puși deja sub învinuire. Nu m-au interesat în mod special contractele ei cu Turceni sau cu alte companii mari de stat, deoarece prea erau invocate des în lupta politică dintre liderii PSD și co-președinta PNL. Mi s-a părut însă interesant de scotocit în arhive după un tun imobiliar despre care s-a mai scris cu ani în urmă, dar în urma căruia Institutul Național al Lemnului (INL) a dispărut din patrimoniul statului. Repet, cu concursul reprezentanților AVAS, adică al celor care erau plătiți de stat ca să-i păzească bunurile!

Ancheta jurnalistică a scos la iveală multe lucruri dubioase și imorale. În primul rând, am repus pe tapet un Raport al Corpului de Control al premierului Emil Boc, întocmit în anul 2009, și care scotea în evidență ingineria prin care libanezul Said Baaklini a reușit să intre, la un moment dat, în proprietatea unei părți importante din patrimonial Institutului Lemnului. Și am constatat că Teodor Atanasiu și Alina Gorghiu n-au făcut nimic ca să împiedice jaful. Ba mai mult, firma de avocatură din care făcuse parte și Alina Gorghiu (SCA Gorghiu, Pop și Asociații) și care reprezenta juridic INL nu s-a prezentat la proces, dând astfel posibilitatea libanezului să câștige.

În urma dezvăluirilor din EVZ și după ce a refuzat sistematic să ne dea explicții, Alina Gorghiu a răbufnit pe facebook, într-un text dezlânat, în care ne acuză de parteneriat politic cu PSD, de dezinformare și ne amenință cu judecata. Lăsând la o parte faptul că nu i-am adus nicio acuzație de natură penală, tupeul șefei de la PNL este la cote înalte și-l voi putea demonta oricând cu argumente. Nu e greu, fiindcă avem documente și informții, iar Alina Gorghiu, așa vocală cum e, a făcut exact aceleași matrapazlâcuri ca și alți colegi de pe scena politică, fie că-s de la PSD, PDL, PNL sau UDMR, partide care și-au împărțit „cașcavalul” în cei 25 de ani de democrație.

O altă problemă pe care vreau să o ating în aceste rânduri se referă la presă, la atitudinea față de dezvăluirile documentate care se fac despre oamenii politici. E vorba de faptul că jurnaliștii au ajuns să afișeze o impasibilitate dăunătoare atunci când o altă publicație sau post tv prezintă o investigație care implică politicieni. EVZ și-a făcut un obicei din a prelua articolele bune și susținute de probe, citând sursa, încercând prin asta să ofere cât mai multor români informațiile importante. Presa e slabă din considerente financiare, dar și din prea mult orgoliu. Aranjamentele cu zona politică o decredibilizează fiindcă cititorii adevărați simt blaturile. Ca la fotbal. Articolele despre devalizarea INL și implicarea liderilor PNL în chestia asta n-au fost preluate sau discutate decât de B1Tv și câteva site-uri. Această „autocenzură” arată că acesta este turnesolul care determină caracterul acid sau bazic al presei, atunci când e vorba de politicieni.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.