Cate oua ar trebui sa mananci

Cate oua ar trebui sa mananci

Depinde de varsta: un ou pe zi ajuta copilul sa creasca, dar grabeste aparitia aterosclerozei la adulti.

In consecinta, cantitatile recomandate difera semnificativ. Daca in perioada copilariei, doctorii recomanda un ou pe zi, dupa 18 ani este indicat cel mult un ou pe saptamana. Vinovat pentru restrictie este nivelul ridicat de colesterol din galbenus. Un singur galbenus depaseste ratia zilnica admisa de colesterol.

Adultii au restrictii majore "Un ou contine aproximativ 300 mg de colesterol, iar ratia zilnica este sub 200 mg", spune doctorul Tiberiu Mogos, medic primar diabet si boli metabolice, Institutul "N. Paulescu" din Bucuresti. Cand organismul se maturizeaza apar deja primele semne de imbatranire vasculara.

Consumul excesiv de oua nu face decat sa amplifice acest fenomen. Surplusul de colesterol se va depune pe peretele intern al arterelor, ducand la sclerozarea acestora (ateroscleroza). Recomandarea specialistului: un ou pe saptamana.

"Deja intr-o alimentatie mixta (care contine si slanina, grasimi animale prajite), colesterolul este ridicat. Daca adaugi si ou, depasesti cu mult limita de 200 mg", mai spune doctorul nutritionist Tiberiu Mogos.

Paradoxul este ca, odata ce colesterolul a atins 300 mg, valoarea nu mai creste. Asta inseamna ca pentru perioade scurte de timp poti manca mai multe oua. Specialistii atrag insa atentia asupra posibilelor semne de indigestie: stari de voma, diaree etc.

Copiii pot consuma si cinci oua saptamanal In afara colesterolului (care se gaseste in galbenus), oul nu mai contine niciun element nociv, ci numai elemente nutritive care ajuta la dezvoltarea organismului. Motiv pentru care ouale pot fi mancate in cantitati mult mai mari de copii. Intre sapte si 12 luni, pediatrii recomanda maximum trei oua pe saptamana.

Dupa aceasta varsta, celor mici le putem da cu un ou mai mult,  pentru ca dupa varsta de 5 ani sa crestem consumul la cinci oua pe saptamana. "Trebuie sa luam in calcul si ouale din preparate, nu numai  pe cele mancate ca atare", subliniaza medicul primar pediatru Rodica Nanu, de la Policlinica "Batistei" din Capitala.

Ouale fierte, cele mai indicate Oul prajit nu numai ca nu mai are toate elementele hranitoare, dar are si un continut mai ridicat de grasimi. De asemenea, cu cat oul este preparat mai mult cu atat elementele nutritive sunt mai greu asimilate de organism, sustin specialistii.

Concluzia: cele mai bune oua sunt cele fierte moi, nu in ulei sau untura. Exceptie fac cele  de gasca ori rata, care trebuie fierte tari pentru a inlatura riscul anumitor infectii cum ar fi cele cu salmonela.

Indiferent de modul de preparare, ouale sunt contraindicate in angina pectorala, persoanelor care au suferit un infarct miocardic, celor cu tulburari cardiace ori celor care au alergie la ele.

CONTINUT

Galbenusul, mult mai hranitor decat albusul

Oul este o sursa sigura si ieftina de proteine. Cu un continut de aproape sapte grame de proteine, un singur ou poate asigura un sfert din necesarul zilnic de proteine al unui adult. Cea mai hranitoare parte a unui ou este galbenusul, albusul continand in mare parte apa (87a) si aproape patru grame proteine.

In galbenus, in schimb, se gasesc o varietate de vitamine (A, B6, B12) si minerale (calciu, fosfor si potasiu). Oul este unul dintre putinele alimente care contin in mod natural vitamina D. Pentru adultii care nu au voie mai mult de unu-doua oua pe saptamana, medicii recomanda sa prepare, spre exemplu, omleta doar din albus, majoritatea caloriilor si colesterolului fiind continute de galbenus.

Ne puteți urmări și pe Google News