Cât costă să-ţi faci o fermă de păsări şi ce câştiguri obţii

Cât costă să-ţi faci o fermă de păsări şi ce câştiguri obţii

La o investiţie de 40.000 de euro pentru înfiinţare, profitul este de circa 10% pe an.

Micii fermieri care investesc într-o microfermă de păsări pot avea un profit de 4.000 de euro pe an, spun producătorii. O astfel de fermă "la sol" ar avea aproximativ 1.000 de găini pe o suprafaţă de circa 120 metri pătraţi, pentru respectarea normelor europene. Dacă este crescută în condiţii optime, o găină produce în jur de 200-250 de ouă pe an, dar cifra s-ar putea apropia de 300 de ouă, potrivit reprezentanţilor Uniunii Crescătorilor de Păsări din România. "În cazul unei ferme mari, de aproape 10.000 de găini, în care investiţia ar fi de circa un milion de euro, producţia ar fi mai mare, de aproape 300 de ouă pe an de găină", au precizat aceştia. Cât costă un ou Potrivit specialiştilor, costurile de producţie sunt de 20 de bani pentru un ou, pe care fermierul îl vinde cu circa 35 de bani. Retailerii au un adaos de circa 100%, preţul ajungând şi la 80 de bani. O fermă mare are minim 1.000 metri pătraţi, unde pot fi crescute 9.000 de găini "la sol" sau 18.000 în cuşti. Pentru înfiinţarea de ferme la ţară, tinerii pot obţine un ajutor nerambursabil, din fonduri europene, de 40.000 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News