Cât costă făina de greieri în magazinele din România. Nu oricine își poate permite acest produs

Cât costă făina de greieri în magazinele din România. Nu oricine își poate permite acest produssursa foto: Cricket One Co Ltd

După ce Uniunea Europeană a acceptat făina de greieri pentru producerea pâinii, a biscuiților sau a ciocolatei, aceasta a apărut pe rafturile magazinelor din România. Prețul unui kilogram nu este deloc mic.

Făina de greier a apărut pe piața din România, după ce Uniunea Europeană a acceptat-o pentru producerea pâinii, a biscuiților sau a ciocolatei. Chiar dacă românii evită să consume produse pe bază de insecte, cercetătorii au declarat că ele un conținut foarte mare de proteine și că sunt sigure.

Făina de greier costă aproximativ 100 de lei pentru 100 de grame şi se poate găsi pe site-uri online care comercializează produse bio. Gospodinele nu trebuie să folosească foarte mult. De exemplu, la o franzelă se pune făină rezultată de la 70 de greieri, ceea ce înseamnă cam 3% din ingrediente.

Cercetătorii au mai declarat că 70% din masa unui greier este dată de proteine și vitamine, ceea ce crește semnificativ valoarea nutrițională a pâinii. Mai mult, pâinea făcută din făină de greier are un gust foarte puternic, potrivit A3.

Sursa foto. EVZ

Prima pâine din România din făină de greier

Prima pâine din România din făină de greier a fost făcută de studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară de la Iaşi. Chiar dacă rețeta a apărut acum un an, această pâine a fost scoasă la vânzare la noi în țară în 2023.

„Pâinea din făină greier este reprezentată de un produs obţinut din făină albă de grîu prin utilizarea unui adaos de făină de greier într-un procent de 3% alături de maia naturală obţinută din fermentaţie naturală din fructe. Şi bineînţeles apă şi sare. Făina de greier nu conţine gluten, iar în combinaţie cu unele materii prime din aceeaşi categorie ar putea fi consumată de persoanele care au intoleranţă la gluten. Punctul de plecare al acestei idei a fost în 2011 când am participat împreună cu unii cercetători din Italia la determinarea conţinutului de proteine şi aminoacizi din unele insecte. Acum am observat că greierii au un gust neutru, iar singura modificare pe care o produc asupra produsului de panificaţie constă într-o închidere uşoară a culorii”, a spus Otilia Murariu, şef lucrări, doctor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi.

Ne puteți urmări și pe Google News