Centrele de îngrijire care oferă bolnavilor servicii la domiciliu, în spital sau în sedii special amenajate se extind de la an la an. Până acum s-au deschis mai bine de 15.
Alinarea suferinţelor unor bolnavi care nu-şi mai găsesc locul în niciun spital este principala misiune a celor care lucrează în hospice-uri.
Fie că sunt persoane diagnosticate cu boli grave sau copii cu afecţiuni incurabile, toţi pot fi îngrijiţi de oamenii din hospice-uri.
„Casa Speranţei“ din Braşov a fost primul hospice deschis în România: mai întâi oferea servicii de îngrijire la domiciliu, apoi şi în spital sau în centre de zi. În circa o lună se va deschide un centru unde se vor oferi consultaţii gratuite şi în Bucureşti. Centre similare celui din Braşov, care oferă mai ales îngrijire la domiciliu s-au deschis şi la Cluj, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Timiş, Bacău, Bihor, Argeş. Fondurile pentru aceste servicii provin din donaţii, sponsorizări, fonduri nerambursabile şi din sistemul de asigurări. „Sunt oameni care vor să te ajute cu adevărat“ „Nu credeam să existe aşa ceva în România“, povesteşte încântată Cristina Dumitrescu, una dintre bolnavele internate la „Casa Speranţei“ din Braşov.
Femeia, care are 50 de ani, a fost diagnosticată cu tumoră vezicală canceroasă, nu vrea să se opereze, iar din când în când, din cauza complicaţiilor bolii, are nevoie de îngrijire medicală. „Am stat mai întâi internată în spital la Braşov, după care, cu recomandare de la Oncologie, am ajuns la «Casa Speranţei». Condiţiile de aici sunt occidentale, iar personalul medical nu aşteaptă să apeşi butonul ca să-ţi acorde asistenţă. Mâncarea ţi-o poţi comanda cu o zi înainte şi este excelentă“, povesteşte femeia.
Mirela Bolea, mama unei fetiţe diagnosticate cu o boală genetică foarte rară, beneficiază de 8 ani de serviciile hospice-ului din Braşov. „Mădalina are acum 15 ani, este în clasa a 8-a, iar din cauza bolii toată pielea ei este extrem de fragilă şi face frecvent suprainfecţii, care-i pot fi fatale. Medici şi asistente de la hospice vin acasă să o îngrijească. Sunt oameni care vor să te ajute cu adevărat, sunt atenţi, deschişi, simţi că vor să-ţi facă bine.“
Serviciile furnizate de Fundaţia Hospice „Casa Speranţei“ variază de la îngrijire la domiciliu la consultaţii în ambulator sau internare pentru cel mult două săptămâni. Peste 200 de adulţi şi copii pot fi îngrijiţi zilnic la domiciliu, iar în jur de 600 pot fi internaţi anual.
În plus, specialiştii fundaţiei instruiesc medici, asistente din sistemul public sau din alte fundaţii în acordarea de îngrijiri paliative.
Din 2005, „Casa Speranţei“ a iniţiat în Bucureşti un serviciu de asistenţă a bolnavilor incurabili internaţi în spital, unic în România. „Lucrăm cu medicii de la Spitalul Colţea şi de la Spitalul de Copii «Marie Curie». Specialiştii noştri sunt foarte buni pe controlul durerii. Pacienţii sunt preluaţi din spital şi îngrjiţi apoi la domiciliu. Până acum am îngrjiit peste 150 de adulţi şi 60 de copii“, explică Magda Muntean, coordonator de program la Hospice „Casa Sepranţei“ Bucureşti. De luna viitoare, în Bucureşti va funcţiona şi o policlinică unde bolnavii care se pot deplasa vor putea merge pentru tratament, iar pe viitor se intenţionează construirea unui centru unde bolnavii să fie şi internaţi, pe un teren pus la dispoziţie de primărie. Asistenţă la domiciliu şi la ţară Primele îngrijiri la domiciliu în mediul rural au fost acordate de specialiştii din Sibiu. Până în urmă cu doi ani, Asociaţia Medicală Creştină Lukas Spital a acordat îngrijire membrilor a 120 de familii din 16 sate.
Activitatea s-a oprit din lipsă de fonduri, dar a continuat în spitalul din Sibiu, unde există o capacitate de 25 de locuri de spitalizare şi alte câteva zeci în ambulatoriu.
„60% din bolnavii noştri vin după accidente vasculare cerebrale sau după operaţii pe creier. Pacienţii cu cancer reprezintă aproape 20%, restul fiind accidente de muncă sau circulaţie. Cele cinci locuri din secţia de îngrijire paliativă sunt rezervate bolnavilor care vin pe ultima parte a vieţii. Cei mai mulţi care ajung în spital sunt trimişi fie de preoţi, fie de familiile lor care au aflat de noi“, explică doctorul Petru Oprean, care conduce centrul. Casele Speranţei Centrele de îngrijire care oferă bolnavilor servicii la domiciliu, în spital sau în sedii special amenajate se extind de la an la an. Până acum s-au deschis mai bine de 15
UTIL Unde găsiţi centrele care asigură îngrijiri Hospice Casa Speranţei Braşov, Str. Sitei 17 A, 0268.474.405 / 470.495; Hospice Casa Speranţei Bucureşti, Calea Călăraşi 109, Sector 3, Tel./Fax: 021.326.37.71; Fundaţia de Sprijin Comunitar, Bacău, Tel./Fax: 0234.585.658; Fundaţia Hospice Emanuel, Oradea; Tel./Fax: 0259.475.222; Fundaţia Hospice Perspective Medicale, Cluj-Napoca, Tel./Fax: 0264.420.396; Fundaţia CHI RO, Constanţa, Tel. 0241.672.665; Spitalul Municipal Paşcani, Iaşi, Tel. 0232.763.600; Fundaţia Sfânta Irina - Centrul de Îngrijiri Paliative, Voluntari, Ilfov, Tel./Fax: 021.352.00.42 / 352.41.41; Asociaţia Dr. Carl Wolff a Bisericii Evanghelice C.A. din România, Sibiu, Tel. 0269.221.131; Asociaţia Medical Creştină Lukas - Centrul Medical de Recuperare şi Îngrijiri Paliative, Laslea, Sibiu, Tel./Fax: 0269.516.259; Federaţia Caritas a Diecezei Timi- şoara, Tel. 0256.499.554 / 499.556.