Comisia Europeană (CE) a rambursat mai mult de jumătate din aceşti bani, respectiv 480 de milioane de euro, iar conform calendarului stabilit, în perioada imediat următoare, va fi transmisă CE o nouă solicitare de rambursare a cheltuielilor efectuate prin PNDR 2020. 

“Până la această dată, au fost acceptate şi rambursate efectiv de către Comisia Europeană fonduri de peste 480 de milioane de euro, la care se adaugă prefinanţare de 325 milioane de euro”, se precizează în documentul AFIR, citat de Agerpres. 

Interes uriaş pentru banii neramburabili

Alocarea bugetară totală stabilită pentru 2016 a fost de 1,57 miliarde de euro, pentru finanţarea proiectelor de investiţii, iar gradul de solicitare este în prezent de 115%, ceea ce arată un interes semnificativ din partea solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile derulate prin PNDR 2020. 

AFIR a primit, începând din aprilie 2016, când s-au lansat primele apeluri de primire a proiectelor de investiţii şi până în prezent, 14.159 de cereri de finanţare pentru proiecte de investiţii prin intermediul submăsurilor de finanţare din cadrul PNDR 2020, iar alocarea totală a solicitărilor de finanţare nerambursabilă a depăşit 1,81 miliarde de euro. 

Potrivit datelor AFIR, până în prezent, au fost selectate 2.310 proiecte în vederea semnării contractelor de finanţare cu beneficiarii, în valoare totală de peste 348 milioane de euro. 

În acest an, AFIR a deschis sesiuni de primire a proiectelor pentru 18 submăsuri (sM) de finanţare a investiţiilor în agricultură şi dezvoltarea spaţiului rural prin PNDR 2020, iar şapte dintre aceste submăsuri au fost lansate în premieră în 2016 şi vizează finanţarea cooperării şi grupurile de producători, procesarea produselor agricole şi pomicole, dar şi o schemă de sprijin pentru micii fermieri. 

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, destinat dezvoltării agriculturii şi mediului rural din România, cuprinde 15 măsuri de finanţare şi are alocat un buget în valoare de 9,85 miliarde de euro, din care puţin peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar diferenţa din contribuţia naţională.

Citiţi mai multe amănunte aici.