Carburanții se ieftinesc din nou în Republica Moldova. Motorina coboară sub 33 de lei

Carburanții se ieftinesc din nou în Republica Moldova. Motorina coboară sub 33 de lei

Republica Moldova. Carburanții continuă să se ieftinească pe piața din Republica Moldova, în contextul unor evoluții favorabile pe piețele internaționale, motorina coborând sub pragul de 33 de lei. Conform ANRE, litrul de motorină va fi comercializat la prețul de 32,47 lei, ceea ce înseamnă o scădere de 85 de bani față de ziua precedentă.

Astfel, motorina revine sub pragul de 33 de lei, după mai multe fluctuații înregistrate în ultimele săptămâni. Șoferii vor plăti mai puțin și pentru benzină. Prețul unui litru va scădea cu 22 de bani și va ajunge la 29,58 lei. Este o ajustare moderată, dar care continuă tendința descendentă de pe piața internă a carburanților.

 

Sursa foto: ANRE

Noua ieftinire a carburanților vine după ce vineri, prețul motorinei a scăzut cu 49 de bani, iar în weekend acesta s-a redus cu încă 1 leu și 17 bani.

La sfârșitul săptămânii trecute. ANRE a anunțat că diminuarea prețurilor este determinată de reacția piețelor internaționale la anunțul privind încetarea temporară a ostilităților din regiunea Golfului Persic.

Creșteri semnificative în ultimele luni, pe fondul crizelor externe

Deși ultimele zile aduc scăderi de preț, contextul general rămâne unul volatil. De la reizbucnirea tensiunilor din zona Golfului, pe 28 februarie, carburanții au înregistrat creșteri accentuate.

În această perioadă, motorina s-a scumpit cu peste 13 lei pe litru, iar benzina cu peste 6 lei, evoluție determinată de instabilitatea piețelor internaționale și de creșterea cotațiilor petrolului.

Chiar și după recentele ieftiniri, nivelul actual rămâne semnificativ mai ridicat decât cel de la finalul lunii februarie, motorina fiind cu aproximativ 11,75 lei mai scumpă, iar benzina cu 5,83 lei.

Carburanți

Carburanți, Sursă foto: Pixabay

Strâmtoarea Ormuz, punct critic pentru piața globală a petrolului

Tensiunile geopolitice continuă să influențeze piața energetică globală, în special din cauza situației din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului.

Aproximativ 20% din petrolul tranzacționat la nivel mondial trece prin această zonă, ceea ce o transformă într-un punct sensibil pentru stabilitatea energetică globală.

Deși Iran și Statele Unite au anunțat un armistițiu pe 7 aprilie, traficul maritim rămâne perturbat. Potrivit presei internaționale, numărul navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz a scăzut dramatic, de la circa 140 de nave zilnic înainte de conflict la doar 15 în prezent.