„Cărbunele sârbesc“, afacere social-democrată

„Cărbunele sârbesc“, afacere social-democrată

Firma unor afacerişti apropiaţi de PSD a câştigat bani frumoşi importând cărbune din Serbia printr-un offshore cipriot.

O firmă controlată de oameni de afaceri apropiaţi de deputatul PSD Eugen Nicolicea a câştigat bani frumoşi din importul de cărbune pentru termocentrala Romag Termo din Drobeta- Turnu-Severin. Importul a fost făcut la suprapreţ, iar banii au fost daţi de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) care, susţin reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), ar fi fost normal să ia cărbune de la firma din România, în condiţii mult mai avantajoase.

Începând cu anul 2006, RAAN Drobeta-Turnu-Severin a cumpărat, cu banii jos, cărbune energetic sârbesc necesar funcţionării termocentralei Romag Termo. La sursă, în zona Kovin din Serbia, o tonă de cărbune costa 15 euro. RAAN a plătit însă 23,8 euro pentru o tonă de cărbune. Banii erau viraţi unui offshore din Cipru, GF Global Consulting Services Ltd., cu sediul în Limassol. Prin contract, firma cu sediul în Cipru se obliga să asigure lunar o cantitate de 220.000 de tone de cărbune. În schimb, RAAN a plătit prioritar firmei cipriote, fără amânări, cum se întâmpla în cazul furnizorului tradiţional din ţară, Exploatarea Minieră Mehedinţi. Legături primejdioase

Cum au reuşit ciprioţii să vândă atât de convenabil cărbune sârbesc în judeţul Mehedinţi? O explicaţie poate fi găsită în legăturile româneşti ale „ciprioţilor“. Cheia este omul de afaceri Dumitru Badea, naş de cununie al deputatului PSD Eugen Nicolicea. Badea este acţionar la firma din Limassol şi director al firmei Energy Power SRL, reprezentantul în România al societăţii GF Global Consulting Services Ltd. Sediul Energy Power este în Drobeta-Turnu-Severin, fix la adresa la care a avut domiciliul Dumitru Badea.

Acţionari la Energy Power, firma din Turnu-Severin, sunt Marinică Sârbu - 90% (un apropiat al lui Badea şi al PSD) şi Borislav Celenkovic - 10% (directorul general al firmei cipriote). Potrivit bilanţului pe anul 2006, cifra de afaceri a societăţii Energy Power, care are ca obiect principal de activitate distribuţia şi comercializarea energiei electrice, a fost de 367.102 lei, iar profitul brut de 241.111 lei.

În ecuaţia importului de cărbune energetic din Serbia mai apare o firmă cu legături interesante: Romalex Impex SRL, patronată de Rodica Markovivi. Sediul firmei Romalex se află în acelaş i loc în care are un punct de lucru firma concurentă Energy Power. Tot aici se află şi locuinţa lui Ion Sârbulescu (director al RAAN în anul 2006, la data la care Regia a semnat contracte cu Romalex şi Energy Power). Cercul se închide cu Liviu Nicolicea, fratele deputatului PSD Eugen Nicolicea, care locuieşte la aceeaşi adresă.

Condescu: „Contract pentru comisioane“

Contractul pentru cărbunele sârbesc ar fi trebuit să expire în noiembrie 2007, însă el a fost prelungit prin act adiţional. În urmă cu câteva zile, contractul a fost reziliat, pe motiv că nu mai era necesar atât de mult cărbune pus la dispoziţie de firma din Cipru. Mai mult, a început plata datoriei eşalonate către SNLO.

Înainte de reziliere, liderul Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Marin Condescu, a declarat că afacerea se desfăşoară „sub aripa“ ministrului finanţelor, Varujan Vosganian. „Este clar că e numai un contract pentru încasarea comisioanelor. Comisioanele şi spatele asigurat de ministrul Varujan Vosganian sunt singurele explicaţii pentru care s-a încheiat acest contract. Altfel nu se poate justifica faptul că, de un an, RAAN nu a plă- tit cele 1,5 milioane de tone de cărbune de la Exploatarea Minieră Mehedinţi. Datoria către SNLO a ajuns la 130 de milioane de lei. În schimb, cărbunele din Serbia se plăteşte imediat“, a declarat Condescu.

El a mai adus argumente pe baza cărora consideră că afacerea e dubioasă. „Nimic nu justifică importul de cărbune. Nici cantitatea, nici calitatea, nici preţul. Pentru funcţionarea termocentralei de la Drobeta-Turnu-Severin e suficient cărbunele de la Mehedinţi. Nu este nevoie de un cărbune de o putere calorică mai mare de 1.800 Kcal, pentru că toate termocentralele din România sunt proiectate să funcţioneze cu cărbune care are o putere între 1.650 şi 1.800 Kcal“, a declarat Condescu.

„Puterea calorică a cărbunelui importat din Serbia pot să spun că nu corespunde caracteristicilor instalaţiilor termocentralei. Puterea calorică a cărbunelui livrat de societatea noastră este între 1.800 şi 2.000 Kcal. De la începutul anului şi până acum s-a livrat o cantitate de 721.000 de tone, pentru care nu s-a plătit nimic“, declară şi directorul general al SNLO, Eugen Davidoiu. În plus, el atrage atenţia că preţul cărbunelui livrat în zona minieră a Olteniei este cu mult mai mic decât cel importat din Serbia. REPLICĂ Marinică Sârbu (Energy Power): „Am pierdut o afacere“

Dan Constantin Săceanu, directorul general al RAAN, susţine avantajele importului: „Deşi avea umiditatea pe alocuri mai mare decât cea admisă, cărbunele sârbesc ne este necesar. Are o calitate net superioară, e mai ieftin şi cu o putere calorifică mai mare, iar specialiştii de la Termo amestecă acest cărbune bun cu cărbunele prost de la SNLO pentru a face o reţetă combinată. Cât despre datoriile faţă de SNLO, treaba nu stă tocmai aşa - noi am început deja să plătim primele rate din datoria eşalonată pentru care instanţa şi-a dat acordul“.

Oricum, spune Săceanu, în momentul în care el a fost numit în funcţie, contractele pentru cărbunele sârbesc erau deja semnate, de către fostul director. „Contractul cu firma din Cipru l-am reziliat eu, pentru că nu mai avem nevoie de aşa mult cărbune“, a mai declarat Săceanu.

Marinică Sârbu este administrator şi director general al societăţii Energy Power. „Am aflat că nu a mai fost prelungit contractul cu firma din Cipru. Nu mi-au fost spuse motivele, deşi nu cred că era vreunul. Cert e că firma pe care o reprezint a pierdut un contract bun, o afacere. Aşa gândeşte orice afacerist. Nu ştiu să vă spun dacă a fost sau nu vreun interes politic, nu mă pot hazarda“, a menţionat telefonic Marinică Sârbu. De două zile, la telefonul lui Dumitru Badea, naşul deputatului PSD Eugen Nicolicea, nu răspundea nimeni.

Ne puteți urmări și pe Google News