Caramitru Jr. bate câmpii! Povestea unui fost inspector care a verificat mii de cazuri sociale în Ferentari și nu a găsit nicio fraudă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Caramitru Jr. contrazis de realitate. De câteva zile circulă, din nou, acuzațiile că sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități ar fi plin de fraude. Voci sonore, precum Caramitru jr., țin să repete ideea că România ar fi captivă unor „scheme” inventate de cei vulnerabili. Realitatea din teren, însă, contrazice această retorică. Și îl face de râs pe cel care o promovează.

Mirel Axinte, care a lucrat acum 25 de ani în sistemul de protecție socială, povestește pe Facebook din propria experiență: a făcut mii de anchete sociale în Ferentari, Giurgiului, Prelungirea Ghencea și Rahova – și nu a întâlnit niciun caz real de fraudă. A văzut, în schimb, sărăcie cruntă, familii marginalizate și o luptă permanentă pentru supraviețuire. Erau cartiere sărace, cu apartamente sau case modeste, dar cu multă omenie.

Caramitru Jr, citește povestea unei mame „care se târa în mâini”

„Am lucrat în sistem acum 25 de ani, în perioada în care România era considerată estul sălbatic. Se vorbea despre hoții și fraude peste tot. Eu am intrat pe fiecare stradă din Ferentari, Giurgiului, Prelungirea Ghencea, Rahova. Și, în mii de anchete, n-am întâlnit nici măcar un caz clar de fraudă. Not fckn one”, spune Mirel Axinte.

Printre cele mai puternice imagini rămâne cea a unei mame din zona Imașului. Avea un handicap grav, nu-și putea folosi decât mâinile. „Se târa prin casă, dar își creștea singură copilul. Fetița pleca dimineața la școală scoasă ca din cutie. Oficial, probabil că era angajat un asistent personal fictiv – un vecin sau o rudă. Dar în realitate, femeia asta ținea o casă întreagă, deși putea doar să se târască.”

SUA ar fi recuperat patru specii de viață extraterestră, susține un fost cercetător finanțat de CIA

Românul din spatele melodiei a câștigat Eurovision 2026. Ce spune după succesul din Viena

Fetița care „se uita cum moare”

În strada Zețarilor, Axinte a cunoscut o familie care își vânduse totul pentru tratamentul fiicei. „Avea 9-10 ani, cu fibrom pulmonar, adică letal fără transplant. Tatăl mi-a spus: «Uite, ce să facem, ne uităm la ea cum moare». Era o seninătate sfâșietoare în vorbele lui. Peste ani am întrebat o colegă și mi-a spus că fetița a murit. Cum să te duci la oameni ca ăștia și să-i acuzi că înșeală statul?”

Singura „fraudă” era, de fapt, o adaptare la realitate. „Legea cerea asistenți personali specializați. Dar la salariul minim, nimeni nu venea să aibă grijă de o persoană cu handicap grav. Așa că, de obicei, îngrijitor era mama, tatăl, fratele. Oficial, apărea o rudă sau un vecin. Banii se duceau tot la cel care avea grijă de persoana bolnavă. Era o soluție de supraviețuire, nu o schemă.”

Între mit și realitate

Axinte își amintește și de adolescenții care refuzau să fie umiliți de propriile familii. „Intram în case, părinții începeau să se plângă, să arate cât de greu e. Copiii îi opreau: «Taci, nu mai spune prostii». Se simțeau rușinați că primesc ajutoare. Nu e nimic mai departe de imaginea fabricată azi, cu oameni care ar profita viclean de sistem.”

„Fraudele cu handicap nu erau în Ferentari. Se auzea de ele prin lumea bună, la parlamentari, care luau certificate pentru facilități. În cartiere, am văzut doar oameni care trăiau greu și care încercau să păstreze un pic de demnitate. Asta e realitatea”, spune Mirel Axinte.