O poveste de dragoste intensă, intrigi politice şi trădări ce recreează atmosfera aristocratică a Angliei secolului al XVIII-lea, în filmul "Ducesa".
Vineri, 31 octombrie, are loc premiera mult-aşteptatului film „Ducesa“, pe al cărui afiş de prezentare sunt anunţate nume celebre precum Keira Knightley şi Ralph Fiennes. Acţiunea se petrece în secolul al XVIII-lea şi aduce în primplan viaţa controversatei Georgiana, ducesa de Devonshire. Frumoasa cu sânge albastru, interpretată de Keira Knightley, a savurat din plin fiecare moment al existenţei sale, sfidându-şi contemporanii cu viaţa sa tumultoasă.
Cu o personalitate puternică, aceasta a dărâmat toate frontierele morale şi regulile de conduită ale acelor timpuri, reuşind să stârnească indignare şi revoltă în rândul concetăţenilor. Pasiunea sa pentru jocurile de noroc, relaţiile amoroase, dar şi preferinţele politice au adus-o mereu în vizorul presei timpului, fiind adesea ironizată de reprezentanţii acesteia. Ducesa s-a folosit din plin de forţa ei de seducţie pentru a influenţa clasa politică şi pentru a-şi satisface capriciile şi vanitatea.
Scenaristul Jeffrey Hatcher şi regizorul Saul Dibb au reuşit să ne introducă într-o atmosferă romantică, prin decorurile de epocă, făcându-ne totodată martorii intrigilor politice şi poveştilor pasionale.
Triunghi amoros
Descoperim în epicul producţiei un triunghi amoros format din duce, amanta acestuia şi ducesă. Ralph Fiennes, care a intrat în rolul ducelui de Devonshire, soţul Georgianei, ilustrează un personaj brutal, dominant, dar care în anumite momente trezeşte şi compasiune. Despre partitura sa, Fiennes a afirmat, citat de Cinemagia, că „este, aparent, un om lipsit de sensibilitate, până la punctul de cruzime, răutate“. Fiennes s-a arătat încântat de faptul că a avut ocazia să joace alături de Keira Knightley. „Adevăratul motiv pentru care am acceptat să joc acest rol a fost scena de la final, cu Keira. O să vedeţi filmul şi o să înţelegeţi la ce mă refer“, a afirmat acesta. Scenariul este o adaptare după romanul Amandei Foreman, o biografie a celebrei aristocrate. Ducesa de Devonshire a fost strămoaşa lui Lady Diana, legătură dezvăluită şi prin acelaşi nume de fată, Spencer.
CARIERĂ Ambiţioasa Keira
Actriţa britanică are doar 23 de ani şi deja se poate lăuda cu un palmares bogat. Keira Knightley a atras atenţia încă de la început printr-o frumuseţe aparte, naturaleţe, dar şi prin realul talent actoricesc. A fost nominalizată la Oscar şi Globul de Aur pentru interpretarea din „Mândrie şi prejudecată“, iar partitura din „Remuşcare“, în care îi dă replica lui James McAvoy, i-a adus o nominalizare la Globul de Aur