Evenimentul Zilei > Actualitate > Capitala a ramas pustie dupa Revelion
Capitala a ramas pustie dupa Revelion

Capitala a ramas pustie dupa Revelion

Dupa petrecerile de Anul Nou, orasul pare ca respira. Aglomeratia de zi cu zi inca nu s-a instalat pe arterele principale.

Bucurestiul a aratat ieri ca un oras mai mult parasit decat ca o mare metropola ce vibreaza sub milioanele-i de locuitori si masini. Strazile importante, de obicei pline ochi de soferi, pietoni, claxoane si nervi, erau linistite. Vantul aduna cartoane si pungi de pe trotuar, purtandu-le in zbor, nimic nu amintea de haosul zilnic bucurestean.

Pietele si supermarketurile inchise asteptau cu parcarile goale ca vreun cumparator curios sa-si incerce norocul, fara succes insa, pe la usile ce pana la Sarbatori erau invadate de clienti. Cate un cordon scurt de automobile dormita la semafor. La rastimpuri, vreun pieton infrigurat trecea cu un aer ratacit prin intersectiile cu renume de „loc al traficului infernal”.

Pe santiere misca doar zapada fina, zvarcolita de vant, si intreg siragul de semafoare de la Unirii pana la Victoriei palpaia fara „musterii”. Calea Victoriei, traseu de cosmar in zilele aglomerate, cobora lin spre Splaiul Independentei, golita de bucuresteni prinsi in trafic. Pentru o zi, chiar daca vremea a parut vrajmasa, Capitala imbacsita, stresanta, aiuritoare si vesnic in miscare a adus cu un orasel de provincie, cuprins de liniste si pace. 

PREVIZIUNI

Nebunia revine in Bucuresti pe 7 ianuarie

Soferii bucuresteni se vor putea bucura de traficul relaxat pana la inceputul saptamanii viitoare. Asa estimeaza politistii de la Brigada de Politie Rutiera (BPR), care apreciaza ca aglomeratia va reveni abia luni, la finalul vacantei de Sarbatori.

„E drept ca o parte dintre „petrecareti” se vor intoarce la serviciu de maine, insa ne asteptam la o zi „normala” din punct de vedere al aglomeratiei abia pe 7 ianuarie, cand oamenii vor incepe sa lucreze „la foc continuu”, iar scolile si gradinitele isi vor redeschide portile. (É) Va fi aglomeratie, insa nu va asteptati la nebunia de care am avut parte in perioada premergatoare Sarbatorilor”, ne-a declarat unul dintre responsabilii de la BRP.

Ieri, Capitala a fost tranzitata doar de cateva mii de autovehicule, in conditiile in care, intr-o zi normala de lucru, pe strazile Bucurestiului circula aproximativ 100.000 de masini.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News