Fabio Capello a ales drumul banului: Anji Mahacikala
- Daniel Con ţescu
- 13 februarie 2012, 20:34
Anji Mahacikala este pe cale să dea încă o lovitură de imagine prin aducerea italianului Fabio Capello, proaspăt demisionar de la naționala de fotbal a Angliei.
Antrenorul Fabio Capello (65 de ani) este aproape de a semna cu formația de fotbal Anji Mahacikala, unde evoluează, printre alții, atacantul camerunez Samuel Eto o, plătit cu 10,5 milioane de euro plus bonusuri pe sezon. Magnații grupării ruse l-au dat afară, azi, pe antrenorul Iuri Krasnozan, pentru a-i face loc legendarului Capello, plecat de la reprezentativa Albionului pe motiv că șefii federației de la Londra i-au luat banderola lui John Terry fără să-l consulte. La sfâșitul anului trecut, Krasnozan (48 de ani) semnase un contract pe cinci ani cu Anji, pe care reușise s-o califice în play-off! Van Basten și-a găsit de lucru Fostul elev al lui Capello de la AC Milan, olandezul Marco van Basten (47 de ani), și-a găsit, în sfârșit, angajament, urmând s-o preia, din stagiunea viitoare, pe Heerenveen. Fostul mare atacant a stat pe bară în ultimii trei ani.