Capcanele cardului european de sanatate

Capcanele cardului european de sanatate

Din cauza birocratiei, multi romani care vor sa calatoreasca in strainatate renunta la cardul de sanatate, apeland in continuare la firmele private de asigurari de pe piata.

Principala problema pe care multi au reclamat-o in ultimul timp este faptul ca sunt obligati sa achite contributia la fondul de sanatate cu cinci ani in urma. Chiar si o intrerupere de cateva luni ii obliga pe romani sa plateasca sute de lei pentru a-si lua acest card.  D.B., o tanara in varsta de 35 de ani, este unul dintre romanii care au capitulat in fata birocratiei.

„Fiindca in ultimii cinci ani a existat o perioada de sase luni in care nu am platit asigurarile de sanatate, acum nu pot sa-mi ridic cardul. Intre timp, am schimbat serviciul si mi s-a spus ca ar trebui sa achit din buzunar aceste sume”, spune tanara. Ca sa scape insa de batai de cap, isi va face pana la urma o asigurare privata.

Asa a procedat si Adrian Cartala, un tanar care a fost de curand la schi in Franta. „Mie nu mi-a trebuit ingramadeala. Am platit 37 de lei noi pentru o asigurare „full”, de doua saptamani, si cred ca a fost mai bine asa. Mi-am fracturat umarul, iar asigurarea pe care mi-am facut-o a acoperit toate consultatiile, analizele, medicamentele si hamul”, povesteste Adi. In varianta in care angajatorul nu a achitat contributia la sanatate, asiguratul nu poate decat sa-l dea in judecata ca sa nu plateasca din banii proprii.

40.000 de carduri eliberate

Desi hartogaraia pune multi romani pe fuga, reprezentantii caselor de sanatate sustin ca nu vor fi afectati. „Este libera optiune a fiecaruia sa se asigure unde doreste. Totusi, firmele private de asigurari percep tarife mai mari, iar cand este vorba despre o deplasare de ordinul lunilor, cred ca este mult mai rentabil sa fie cu plata contributiei la zi”, este de parere Cristina Calinoiu, purtator de cuvant al Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti.

Potrivit reperezentantilor Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, cardul de asigurari acopera toate urgentele, inclusiv fracturile ori hemoragiile serioase. Pana acum, aproximativ 40.000 de romani au solicitat cardul european de sanatate.

Ne puteți urmări și pe Google News