Candidatii la presedintia SUA se pregatesc pentru o noua incercare: YouTube.
La prima dezbatere politica marca CNN/YouTube se va ridica astazi cortina, intr-o incercare inedita de a dinamiza cursa electorala catre Casa Alba, de care, de data aceasta, americanii au inceput sa fie cam plictisiti.
Campania electorala din SUA pentru alegerile prezidentiale de anul viitor este nu doar cea mai costisitoare de pana acum, dar si cea mai lunga, releva AFP.
In aceste conditii, se simte nevoia unei revigorari, iar o dezbatere transmisa pe internet, prin intermediul YouTube, in timpul careia candidatii sa raspunda intrebarilor trimise special de catre electori, ar putea fi solutia pentru trezirea americanilor din amorteala.
Pe scena vor urca astazi, in Carolina de Sud, senatorul democrat Hillary Clinton si rivalii sai din partid inscrisi in cursa interna pentru desemnarea candidatului la prezidentiale. Dezbaterea din tabara republicanilor va avea loc abia pe 17 septembrie.
Americanii au putut trimite pana aseara filmulete cu intrebari pentru participantii la dezbaterea de doua ore. Chiar daca au fost trimise peste 2.200 de inregistrari video cu intrebari adresate candidatilor democrati, numai 25, cel mult 30 vor fi alese de o echipa de jurnalisti specializati in domeniul politic, desemnata de CNN.
Internetul, campul de batalie
Sam Feist, director in cadrul CNN, a explicat ca postul a ales sa colaboreze cu YouTube pentru aceste dezbateri si pentru a evidentia impactul enorm pe care internetul il are asupra politicii.
Constienti de acest factor, unii candidati au incercat deja sa cucereasca electoratul prin intermediul unor site-uri. Printre ei se numara democratul John Edwards, situat in sondaje pe locul trei in cursa interna a partidului, dupa Hillary Clinton si senatorul de culoare Barack Obama.
Edwards s-a declarat incantat de modul in care a interactionat cu alegatorii. „Cei din media pun, in general, aceleasi intrebari”, si-a argumentat el afirmatia.
De altfel, aspirantii la Biroul Oval au fost constienti de la bun inceput de impactul internetului si s-au inghesuit sa posteze pe cele mai vizitate site-uri inregistrari care sa le sustina interesele.
„Pentru mine, aceasta inseamna o evolutie, nu o revolutie”, a apreciat Lee Rainie, director al companiei Pew Internet si American Life Project.