Avocatul Vasile Botomei şi-a depus oficial candidatura la primărie din partea PDL, fără a fi membru al partidului. Liderii filialei locale a partidului au făcut plângere penală împotriva lui Botomei pentru uz de fals.
Filiala PDL Bacău este de trei zile în fierbere, după ce a descoperit că este posibil să se trezească fără candidat la funcţia de primar al oraşului. Asta pentru că avocatul Vasile Botomei şi-a înregistrat sâmbătă, la Biroul Electoral Municipal (BEM) Bacău, candidatura la primărie din partea PDL, deşi nu este membru al partidului.
Astfel, Ioan Chiriac, candidatul de drept al partidului cu pricina, ar putea să rămână pe dinafară deoarece legea spune că nu se pot înregistra două candidaturi din partea aceleiaşi formaţiuni politice pentru aceeaşi funcţie.
„Sâmbătă, 12 aprilie, s-a înregistrat cererea candidatului Botomei Vasile la Primăria Bacău, din partea PDL. A doua zi, a mai adus acte în completare, iar luni s-a emis Hotărârea numărul 3 a BEM Bacău prin care s-a dispus înregistrarea candidatului. Nu am avut motive care să împiedice depunerea candidaturii“, susţine judecă torul Simona Pamfil, locţiitorul preşedintelui BEM Bacău.
Conducerea PDL Bacău a depus la Biroul Electoral o contestaţie care trebuie soluţionată de instanţă în 48 de ore. Dacă Vasile Botomei pierde şi va depune contestaţie, trebuie soluţionată în regim de urgenţă, adică în 24 de ore. Contestaţiile trebuie rezolvate în maximum trei zile, aproape de termenullimită până la care Ioan Chiriac mai are dreptul să depună la BEM Bacău documentele prin care îşi anunţă oficial candidatura.
Împuternicire de la Theodor Stolojan
În plin scandal, avocatul Vasile Botomei susţine că are girul lui Theodor Stolojan şi îndemnul lui Traian Băsescu să fie lider PDL la Bacău. „Traian Băsescu m-a chemat la Bucureşti, pe vremea când era primar şi lider PD. Mi-a semnat carnetul de membru de partid şi m-a asigurat că de oameni ca mine e nevoie pentru a fi lideri la Bacău“, povesteşte Vasile Botomei. Avocatul recunoaşte că nu a primit nimic în scris, dar spune că vorbele lui Băsescu i-au fost de-ajuns.
Astfel, Botomei a înregistrat filialala judeţeană la Ministerul Finanţ elor, a obţinut certificat fiscal şi a deschis cont la Trezorerie. A înfiinţat şi un nou site al partidului: www.partiduldemocratnational.ro. „Am o împuternicire semnată de Theodor Stolojan, prin reprezentanţ ii săi legali, pentru a prelua şefia organizaţiei Bacău a PDL. Cei care pretind acum că sunt lideri nu au documente că organizaţia judeţeană ar fi fost înfiinţată, deci funcţionează în afara legii“, consideră Vasile Botomei.
Raluca Turcan, deputat PDL, a declarat că „delegarea lui Vasile Botomei nu este posibilă în condi- ţiile pe care acesta le invocă. El nu are nevoie de împuternicire de la Theodor Stolojan, ci de la Emil Boc, preşedintele PDL“.
Una peste alta, Botomei se laudă că este deja preşedinte executiv al PDL la nivel naţional, delegat de Adunarea Generală a membrilor PDL Bacău, iar şeful lui direct este Emil Boc.
Plângere penală pentru fals
Reprezentanţii filialei locale a PDL au depus ieri o plângere penală împotriva lui Vasile Botomei pentru că a falsificat împuterniciri de la structurile centrale. „Toată situaţia este o bufonerie. Domnul Botomei are accese de nebunie, dar de această dată nebunia îi este controlată de cineva. Vom afla de către cine şi vom face public acest lucru“, spune revoltat Vasile Nistor, liderul organizaţ iei judeţene PDL Bacău.
Tot ieri, conducerea PDL Bacău a dat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bacău pentru a lămuri modul în care Botomei a obţinut certificatul fiscal în numele formaţiunii.
„Cel care a studiat actele nu a observat menţiunea din protocolul de fuziune al PNL cu PD. Ne asumă m faptul că am emis un certificat fiscal eronat“, declară Teodor Lupuţi, directorul executiv al DGFP Bacău.
ANTECEDENTE
Contestatar de profesie
În 2004, Vasile Botomei a înfiinţ at Baroul Bacău, în cadrul Uniunii Barourilor Constituţionale, şi a dat în judecată întreg baroul tradiţional pentru că ar funcţiona în ilegalitate. Anul trecut, Botomei l-a dat în judecată şi pe primarul Romeo Stavarache, pentru că primă- ria nu i-a eliberat o autorizaţie şi a cerut daune de câteva sute de mii de lei. Vasile Botomei e prezent la marea majoritate a şedinţelor de consiliu, de unde a fost dat afară de câteva ori din cauza vehemen- ţei cu care contesta anumite hotărâri. Iar în 2006, avocatul a fost luat pe sus de forţele de ordine după ce a făcut scandal la o întâlnire de la Hotelul Marriott din Capitală.