Campioana lumii, pe butuci

Campioana lumii, pe butuci

La Londra, Brazilia a învins Italia la fotbal, marţi seară, scor 2-0, în cel mai tare „amical“ al începutului de an, prin golurile reuşite de Elano şi Robinho.

Cu Ronaldinho şi Robinho de asemenea printre titulari, dar fără Kaka, Brazilia a dominat jocul, determinându-l pe Marcello Lippi să recunoască neputinţa campioanei mondiale: „Brazilia e, în acest moment, peste Italia“.   Presa din Peninsulă a taxat jocul squadrei azzurra. Jurnaliştii italieni se arată îngrijoraţi de evoluţia echipei lui Lippi. „Apărare cu riduri, atac îm bătrânit“, a titrat „La Gazzetta dello Sport“. La întoarcerea acasă, în avionul campioanei mondiale au urcat şi trei dintre adversari: Julio Cesar, Maicon şi Adriano. Ziariştii peninsulari au rămas impresionaţi de golul marcat de Robinho, în minutul 27.

După ce i-a furat un balon lui Pirlo, brazilianul a driblat întreaga defensivă a campioanei mondiale şi a şutat la colţul lung, în stânga lui Buffon.

Ne puteți urmări și pe Google News