CAMPANIE UMANITARĂ pentru salvarea unui profesor al Universităţii din Bucureşti
- Cristina Rădu ță
- 9 septembrie 2012, 12:49
Adela Rogojinaru este profesor universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti şi una dintre multe persoane afectate de o boală necruţătoare, cancerul de piele.
Universitatea din Bucureşti a demarat o campanie prin care solicită sprijinul financiar pentru tratamentul profesoarei. Pentru un om cultivat şi drept "Vă cerem sprijinul financiar pentru doamna Adela Rogojinaru, om cultivat şi drept, de o onestitate şi o decenţă remarcabile, bun specialist şi bun dascăl totodată, şi, în egală măsură, apropiată de studenţi. În aproape 20 de ani de activitate universitară, a pregătit generaţii întregi de studenţi în domeniul Comunicării şi Relaţiilor Publice şi a muncit cu foarte multă dedicaţie pentru învăţământul universitar", este apelul Universităţii din Bucureşti. Costul total al tratamentului, 90.000 de euro Adela Rogojinaru a fost diagnosticată cu cancer de piele cu metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenţie agresivă cu Zelboraf. Tratamentul cu citostatice, recomandat în regim de urgenţă, este de ultimă oră şi acordă 80% şanse ca tumora să se restrângă şi durerile să se diminueze considerabil. Din păcate, în România, medicamentul nu este introdus pe lista compensatelor, iar costul tratamentului ajunge la 15.000 de euro pe lună. Timp de şase luni, atât cât durează tratamentul în cazul Adelei Rogojinaru, costurile se ridică la 90.000 de euro, o sumă de neatins pentru un bugetar român. Cei care vor să o ajute pe Adela Rogojinaru pot face donaţii în conturile: CONT LEI: RO19INGB0000999903185855 CONT EURO: RO12INGB0000999903185496 CONT DOLARI: RO96INGB0000999900893814 Titular de cont: LUCIA ASTRATINEI ( nepoata doamnei Adela Rogojinaru), CNP : 2890314460024 COD SWIFT: INGBROBU Banca: ING BANK N.V. Amsterdam - Sucursala Bucureşti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucureşti, România.